Tuesday, February 26, 2019

Hanif Kureishi, „Nimicul” - Figurant în propriul film


Scriitor, scenarist și dramaturg de origine pakistanezo-britanică, Hanif Kureishi (n. 1954) a devenit vizibil pe scena culturală în anul 1980, cu două scenarii și un roman – Buddha din suburbie, poveste care a stat la baza unui apreciat serial BBC. Un scriitor „obraznic” și un roman menit să declare război conservatorismului englezesc, paginile mustind de droguri și sex, au reușit să câștige simpatia cititorilor din multe țări. Nici ca scenarist nu i-a mers rău deloc, bifând două nominalizări la Oscar.
În cel de-al șaptelea roman al său - Nimicul, Hanif Kureish abordează teme precum îmbătrânirea, sexualitatea, boala și iubirea în forme degradate. Waldo e un scenarist renumit. E căsătorit cu Zee, mai tânără decât el cu vreo douăzeci de ani. Și de mulți ani e imobilizat într-un scaun cu rotile, Zee fiind cea care îl îngrijește. El recunoaște că nu îl interesează ca ea să fie fericită, ci doar să fie lângă el. Dar ea are nevoie să se mai simtă femeie și îl înșală chiar în casa lor cu Eddie, prietenul lui Waldo, un critic de film cu o viață personală eșuată, un bărbat în căutare de femei care să-i dea bani. Iar Waldo, un neputincios fizic, claustrat în apartamentul său din Londra, dar cu mintea neobosită, încearcă cu egoism să păstreze ceva ce nu mai are: iubirea. Mai exact  să-și păstreze soția pe care o consideră de drept a lui: „Noaptea ascult vulpile, bețivii, sirenele de poliție, strigătele disperate de ajutor, viața secretă a zidurilor și bâzâitul vibratorului nevesti‑mii, care sună ca un aparat de ras electric”.
Romanul este confesiunea lui Waldo, o mărturisire frustră, caustică, scabroasă, pe alocuri scatologică. Waldo, impotent frustrat și furios, privește lumea cu margini strânse în jurul său nu doar prin fanta strâmtă a propriilor nevoi, ci și prin obiectivul camerelor de filmat pe care le amplasează în apartament. Și reușește din neclintirea lui să-i transforme pe cei din jur în actori ai propriilor scenarii, jucându-le feste, manipulându-i și amuzându-se pe seama lor. E o victimă sadică, dar și un figurant care se estompează în propriul  film, așa cum singur realizează.
De fapt, e greu de găsit în această carte vreo ființă nevinovată,  povestea părând un carusel al relațiilor toxice, toate personajele fiind duplicitare, obsedate sexual. În singurătatea sa de gelos răzbunător, Waldo îi și place adesea cititorului prin revelațiile pe care le are în ceea ce privește relațiile umane:
„Dragostea îi schimbă pe oameni, se spune. Sau oamenii se îndrăgostesc ca să se schimbe, după ce‑au fost dezamăgiți. Sau când sunt sătui de ei înșiși”.
„Inteligența și eforturile nu pot compensa urâțenia. Frumusețea e singurul lucru important, nu poate fi cumpărată, și cei frumoși au cu adevărat toate privilegiile. Indiferent cum sfârșești, îți trăiești viața ca membru al unui club exclusivist și nu încetezi nici‑ când să‑i compătimești pe cei mai puțin binecuvân‑ tați de soartă”.
„Iubirea nu se oprește ca la robinet, când vrei tu. Cu cât e mai dificilă, cu atât mai mult este iubire. Nu așa‑i drept? E greu să recunoști cât de mult ai nevoie de cineva. Din clipa în care o faci, ai dat de necaz. Suspiciunea care mă macină mă face să mă simt ca un prost. Or lupta oricărui bărbat e să nu pară idiot”.
„Mi‑e dragă și am nevoie de o femeie pentru care ceilalți bărbați să mă invidieze. Chiar și în zilele noastre, femeia este luxul suprem – un diamant, un Rolls‑Royce, un Leonardo expus în camera de zi”.


Hanif Kureishi, Nimicul, Traducere de Cristian Ionescu, Humanitas Fiction, 2019

No comments:

Post a Comment

Burhan Sönmez și povestea cioplitorului în piatră

  https://www.observatorcultural.ro/articol/burhan-sonmez-si-povestea-cioplitorului-in-piatra/ Burhan Sönmez este unul dintre cei mai import...

Cele mai citite