Scriitor, scenarist și dramaturg de origine pakistanezo-britanică, Hanif
Kureishi (n. 1954) a devenit vizibil pe scena culturală în anul 1980, cu două scenarii
și un roman – Buddha din suburbie,
poveste care a stat la baza unui apreciat serial BBC. Un scriitor „obraznic” și un roman
menit să declare război conservatorismului englezesc, paginile mustind de
droguri și sex, au reușit să câștige simpatia cititorilor din multe țări. Nici ca scenarist nu i-a mers rău deloc, bifând două nominalizări la Oscar.
În cel de-al șaptelea roman al său - Nimicul,
Hanif Kureish abordează teme precum îmbătrânirea, sexualitatea, boala și iubirea în forme degradate. Waldo e un
scenarist renumit. E căsătorit cu Zee, mai tânără decât el cu vreo douăzeci de ani. Și de mulți ani e imobilizat într-un scaun
cu rotile, Zee fiind cea care îl îngrijește. El recunoaște că nu îl interesează ca ea să fie fericită, ci doar să fie lângă el. Dar ea are nevoie să se mai
simtă femeie și îl înșală chiar în casa lor cu Eddie, prietenul lui Waldo, un critic
de film cu o viață personală eșuată, un bărbat în căutare de femei care să-i
dea bani. Iar Waldo, un neputincios fizic, claustrat în apartamentul său din Londra, dar cu mintea neobosită, încearcă cu egoism
să păstreze ceva ce nu mai are: iubirea. Mai exact să-și păstreze soția pe care o consideră de
drept a lui: „Noaptea ascult vulpile, bețivii, sirenele de poliție, strigătele
disperate de ajutor, viața secretă a zidurilor și bâzâitul vibratorului nevesti‑mii,
care sună ca un aparat de ras electric”.
Romanul este confesiunea lui Waldo, o mărturisire frustră, caustică, scabroasă,
pe alocuri scatologică. Waldo, impotent
frustrat și furios, privește lumea cu margini strânse în jurul său nu doar
prin fanta strâmtă a propriilor nevoi, ci și prin obiectivul camerelor de
filmat pe care le amplasează în apartament. Și reușește din neclintirea lui să-i
transforme pe cei din jur în actori ai propriilor scenarii, jucându-le feste,
manipulându-i și amuzându-se pe seama lor. E o victimă sadică, dar și un
figurant care se estompează în propriul
film, așa cum singur realizează.
De fapt, e greu de găsit în această carte vreo ființă nevinovată, povestea părând un carusel al relațiilor
toxice, toate personajele fiind duplicitare, obsedate sexual. În singurătatea
sa de gelos răzbunător, Waldo îi și place adesea cititorului prin revelațiile
pe care le are în ceea ce privește relațiile umane:
„Dragostea îi schimbă pe oameni, se spune. Sau oamenii se îndrăgostesc ca
să se schimbe, după ce‑au fost dezamăgiți. Sau când sunt sătui de ei înșiși”.
„Inteligența
și eforturile nu pot compensa urâțenia. Frumusețea e singurul lucru important,
nu poate fi cumpărată, și cei frumoși au cu adevărat toate privilegiile.
Indiferent cum sfârșești, îți trăiești viața ca membru al unui club exclusivist
și nu încetezi nici‑ când să‑i compătimești pe cei mai puțin binecuvân‑ tați de
soartă”.
„Iubirea
nu se oprește ca la robinet, când vrei tu. Cu cât e mai dificilă, cu atât mai
mult este iubire. Nu așa‑i drept? E greu să recunoști cât de mult ai nevoie de
cineva. Din clipa în care o faci, ai dat de necaz. Suspiciunea care mă macină
mă face să mă simt ca un prost. Or lupta oricărui bărbat e să nu pară idiot”.
„Mi‑e
dragă și am nevoie de o femeie pentru care ceilalți bărbați să mă invidieze.
Chiar și în zilele noastre, femeia este luxul suprem – un diamant, un
Rolls‑Royce, un Leonardo expus în camera de zi”.
Hanif Kureishi, Nimicul, Traducere de Cristian Ionescu,
Humanitas Fiction, 2019
No comments:
Post a Comment