Lumina de veghe, noul roman al lui Michael Ondaatje, tradus recent la Editura Polirom de către Ariadna Ponta, este o poveste întunecată a copilăriei și a adolescenței mutilate de război, un roman al căutării de sine, al reinventării identității furate.
Pentru copiii cu părinți implicați în conflicte militare, războiul devine unul personal și din el se iese mai greu decât se intră sau nu se iese niciodată. Echilibrul odată pierdut pare imposibil de recâștigat. Ca și în Pacientul englez, și în Lumina de veghe Michael Ondaatje mizează pe incertitudini, îndoieli, mister și fluiditatea trăirilor unor personaje ce își țin foarte bine ascunse fel și fel de secrete, într-o lume de lumini și umbre.
Vocea narativă din roman îi aparține lui Nathaniel, care are douăzeci și opt de ani și care își rememorează viața. Prima parte a romanului are acțiunea plasată în Londra, imediat după război, în 1945.
Descoperire de sine prin coborâre în tenebrele trecutului
Într-un interviu, Michael Ondaatje declara că atunci când a început să scrie acest roman nu avea în minte decât cele câteva rânduri de început: doi copii, Nathaniel, de paisprezece ani, și sora acestuia, Rachel, de șaisprezece ani, sunt lăsați în urmă, fără prea multe explicații, de părinții care îi anunță că vor pleca pentru un an în Singapore și că de grijă le va purta un personaj ciudat, chiriașul de la etajul doi, căruia copiii îi spun Molia, suspectându-l că e un infractor.
Treptat, cititorul află că în centrul romanului stă, de fapt, absența mamei, care se dovedește a avea o existență dublă, căci era spion de război și va trebui la un moment dat să își șteargă toate urmele, fie și numai pentru a-și proteja copiii. Romanul devine povestea căutării de sine a copiilor privați de prezența și afecțiunea mamei de care se bucură doar pentru scurt timp, înaintea ca aceasta să dispară: „Dar nimic nu ne făcea mai fericiți decât să stăm cu mama în casa noastră din Londra. Ne doream afecțiunea ei relaxată și somnoroasă, ce o întrecea cu mult pe cea de care avuseserăm parte până atunci. Era ca și cum revenise la o versiune mai veche a ei înseși. Chiar și înainte de plecarea tatei, fusese mereu o mamă eficientă, mereu în mișcare, pleca la serviciu când plecam noi la școală și, de regulă, se întorcea la timp ca să ia cina cu noi. Oare versiunea asta nouă a ei era rezultatul unei eliberări de soț? Sau, într-un mod mai complex, era o pregătire pentru momentul desprinderii de noi, incluzând indicii despre felul cum își dorea să o ținem minte?“.
Incertitudinile vor submina și vor destabiliza chiar și viața de adult a lui Nathaniel. Și așa cum luminile de veghe din timpul războiului încearcă să detecteze prezența avioanelor inamice, așa mintea lui Nathaniel va scormoni neîncetat, toată viața, pentru a face lumină în trecutul și în prezentul trăit. Romanul devine o aventură a descoperirii de sine prin coborâre în tenebrele trecutului, ale memoriei. Angajat și el în sfera serviciilor secrete, Nathaniel va desfășura o anchetă menită să-l ducă spre adevărul său: „Cred că mă dumiream că nu doar trecutul mamei fusese îngropat în anonimat. Simțeam că dispărusem și eu. Îmi pierdusem tinerețea“.
Dublă perspectivă narativă, a copilului și a adultului
Nathaniel redescoperă harta propriei vieți prin harta vieții mamei sale și a relației pe care aceasta o avusese cu Felon, alt personaj plin de mister. Încearcă să aducă la lumină dovezi care să-l împace cu propria viață, într-o lume în care certitudinile par imposibile: „Așa descoperim adevărul, așa evoluăm? Punând cap la cap astfel de fragmente neconfirmate? Nu numai despre mama, ci și despre Agnes, Rachel, domnul Nkoma (și pe unde o fi el acum?). Oare toți cei care în mintea mea au rămas incompleți și pierduți se vor limpezi și completa când voi privi în urmă? Altfel cum să supraviețuim celor șaizeci de kilometri de teren greu din adolescență, pe care i-am străbătut fără nici o conștiință reală de sine?“. Sau: „Te întorci la vremurile acelea de demult înarmat cu prezentul și, indiferent cât de întunecată era lumea aceea, nu te lași până nu o luminezi. Îți iei sinele de adult cu tine. Asta nu înseamnă că retrăiești ce a fost, ci că asiști încă o dată la ce a fost“.
Toate personajele din trecutul lui Nathaniel sunt pline de mister: mama sa, Molia, sora a cărei viață îi va rămâne străină, tânăra adolescentă cu care va trăi o frumoasă poveste de dragoste consumată în case scoase la vânzare, copilul acesteia pe care îl va descoperi mult mai târziu, iubitul mamei, domnul Malakite, cel în grija căruia fusese lăsat în copilărie, pe timpul șederii la țară etc. Și identitatea sa depinde de povestea în care el însuși va reuși să lege toate aceste mistere din jurul său.
Michael Ondaatje păstrează permanent această dublă perspectivă narativă, a copilului și a adultului, ambele fiind îmbogățite de reflecțiile pe care personajul principal și le oferă, străduindu-se să-și limpezească propria existență, dar și lumea din jur, prin căutarea adevărului despre oamenii din trecut (despre comportamentele acestora), cel mai greu de fixat, mai ales când e vorba de trecutul trăit de un copil, pe care adultul nu se poate baza, totul depinzând de modul de a-l interpreta.
Și în Lumina de veghe îi rămâne caracteristică lui Ondaatje plăcerea impreciziei, a jocului dintre a ascunde și a dezvălui, a misterului implicat de complicatele și inepuizabilele demersuri detectivistice întinse cu inteligență pe teritoriul inefabilului identității omenești: „Ne ordonăm viața cu ajutorul unor povești care abia se susțin. De parcă ne-am fi rătăcit într-un peisaj derutant – Rachel Pițigoiul și eu, Peticel – și punându-le pe toate cap la cap, ca să supraviețuim, incompleți, ignorați, la fel ca măzărichea de mare pe plajele minate din timpul războiului“.
Michael Ondaatje, Lumina de veghe, traducere din limba engleză și note de Ariadna Ponta, Polirom, 2019
Articol apărut în Suplimentul de cultură
http://suplimentuldecultura.ro/29807/michael-ondaatje-misterul-razboaielor-personale
