De ce să mergem pe jos?

Shane O’Mara este profesor de neuroștiințe la Trinity College din Dublin, fiind specializat în cerce­tarea sistemelor prin care creierul susține procese precum învățarea, memoria, luarea deciziilor, stresul, depresia. Elogiul mersului – cea mai recentă carte academică pe care a publicat-o (în 2019, fiind tradusă la Editura Polirom în 2020, de către Anacaona Mîndrilă-Sonetto) – constituie o abordare științifică a unui surprinzător proces aflat la baza evoluției omului: mersul pe jos. Mai exact, volumul ne demonstrează ce se întâmplă în creierul nostru atunci când mergem.

Pentru cei mai mulți dintre noi, mersul pe jos (biped) reprezintă un proces sau un atribut uman simplu, funcțional-recreativ, căruia i-am simțit acut lipsa mai ales în ultimele luni, când re­stricțiile impuse în perioada pandemiei ne-au privat de o activitate aparent banală. Că mersul pe jos este un proces uimitor, nicidecum banal și că lipsa lui ne afectează în mod surprinzător numeroase zone ale existenței, ne-o demonstrează convingător Shane O’Mara, concluziile experimentelor pe care ni le prezintă în carte dezvăluind implicații ale mersului care nu ne-ar fi trecut prin cap. Nu degeaba în Grecia antică învățarea se făcea în timpul plimbărilor, iar Nitzsche afirma că numai ideile la care ajungi în urma unei plimbări au valoare.

Dintre toate formele de miș­care pe care le poate face omul, mersul pe jos este din punctul de vedere al lui Shane O’Mara cea mai bună alegere pe care o putem face. Pe cât de simplu și la îndemână, pe atât de profunde și complexe se dovedesc urmările sale, mersul făcându-ne nu doar mai sănătoși și mai relaxați, ci și mai deștepți și creativi, căci mersul furnizează o cantitate imensă de informații continue pentru sistemele de cartografiere și navigare ale creierului, iar aceste sisteme se îmbogățesc și se consolidează reciproc.

Mergând, învățăm să trăim în lume, să construim harta internă a lumii în care trăim, să-i simțim frumusețea, dar și pericolele, să recunoaștem ce ne e familiar și ce e nou, simțim granițele, învățăm să folosim informații, să ne găsim drumul. În plus, mersul modifică activitatea la nivelul acelor părți ale creierului responsabile cu vederea, într-o varietate de moduri pozitive, menite să facă reacțiile la ceea ce se petrece în lumea reală mai rapide și mai eficiente. De asemenea, auzul, văzul și timpii de reacție se îmbunătățesc.

Influențează învățarea, memoria, creativitate

„Mersul pe jos îmi permite să trec peste orice. Îmi limpezește mintea, îngăduindu-mi să gândesc lucrurile până la capăt. Mișcarea firească aduce cu sine experiențe și solicitări asupra corpului și creierului care nu vin din alte tipuri de mișcare. Mașinile, bicicletele, trenurile și autobuzele te rup de mediu în diferite moduri, ești propulsat mecanic, uneori izolat du­pă un geam, te deplasezi prea ra­pid, te îngrijorează accidentele, încerci să găsești la radio acea melodie nouă. Există aici o pasivitate aparte: stai așezat și totuși te deplasezi cu viteză. Ceea ce nu se poate întâmpla în cazul mersului pe jos: trebuie să pui un picior în fața celuilalt până când ajungi la destinație, cu ajutorul propriei tale energii. Îți croiești singur dru­mul și experimentezi lumea din jur, cu viteza ta, în felul tău.“

Să demonstreze legătura dintre mers și hărțile cognitive din creierul nostru constituie una dintre mizele acestui volum și profesorul Shane O’Mara îi oferă cititorului descrierea și concluziilor unor experimente științifice diverse care îi susțin ipoteza potrivit căreia mersul influențează activitatea de la nivelul creierului: „Cu ajutorul unor microelectrozi implantați în creierul uman, am aflat că și noi avem celule de locație. Acestea au ajuns să fie recunoscute drept elementele centrale ale hărții cognitive – ne spun unde ne aflăm și funcțio­nează cel mai bine, achiziționând un maximum de informații, atunci când mergem pe jos. La nivelul creierului există celule de locație și celule de direcție. Sistemul GPS al creierului se dezvoltă mai ales prin intermediul mersului. […] Lecția mai generală este clară: creierul a apărut pentru mișcare. Dacă rămâi înțe­pe­nit, fără să te miști, iar hrana există în jurul tău, de ce ai avea nevoie de un creier care cere resurse?“.

Că mersul este un remediu sau o formă de protejare față de obezitate și afecțiunile cardiovasculare o știm cu toții, dar știm prea puțin cât de mult influen­țează în­vățarea, memoria, creativitatea, favorizând rezistența creie­rului la deteriorare, la îmbătrânire.

Mersul în cadru natural limpezește mintea

Scriitorii care au recunoscut vir­tuțile și recompensele esențiale și intrinseci ale plimbărilor constituie și ei o parte a pledoariei lui Shane O’Mara pentru mersul pe jos. Unul dintre poeții invocați este T.S. Eliot, cu minunatul său poem modernist Cântecul de dragoste al lui J. Alfred Prufrock (1915) pe care îl privește drept o călătorie pe jos și prin stări de spirit: „Este o poezie în ritmul unei lungi plimbări urbane, fără țintă, la lăsarea serii“. Iar experiențele fiecăruia dintre noi ne fac să-i dăm cu ușurință dreptate lui Shane O’Mara când afirmă că: „Mersul pe jos printr-o metropolă e cea mai bună cale de a o cunoaște. Nu poți ajunge să simți atmosfera unui loc, energia și ritmul lui când ești în mașină, la volan sau ca pasager. Când mergi pe jos, intri în contact direct cu viața orașului, cu toată murdăria și splendoarea ei: mirosurile, priveliștile, zgomotul pași­lor pe trotuare, umerii și coatele care își fac loc, luminile stradale, frânturile de conversație“.

Arhitectura spațiilor urbane este un alt aspect abordat în carte, Shane O’Mara considerând că, dată fiind importanța majoră a mersului pentru întreaga exis­tență a omului, planurile arhitec­ților și nu numai ar trebuie gândite pornind și de la acest aspect, fiind de dorit ca spațiile personale sau publice în care trăim să faciliteze mersul, să ofere posibilitatea plimbărilor pe jos.

Privit din perspectiva creierului, mersul în cadru natural lim­pezește mintea, ne ajută să găsim soluții la problemele cu care ne confruntăm, sporește pro­ducția de idei, ne duce într-un spațiu al gândirii mai clare, modifică nu doar felul în care percepem lumea, dar și felul în care ne raportăm la timp, ne schimbă calitatea inte­rac­țiu­nilor sociale, ne îmbună­tățește starea sufletească și prin plăcerea ce rezultă din odihnă după un efort fizic prelungit sau prin plăcerea de a merge alături de un alt om cu care te sincronizezi. Entuziasmul lui O’Mara pentru mers este molipsitor, iar pledoaria sa pentru plimbare are toate șansele să schimbe hăr­țile activităților noas­tre cotidiene și, odată cu ele, harta propriei lumi.

Shane O’Mara, Elogiul mersului, traducere de Anacaona Mîndrilă-Sonetto, Editura Polirom, 2020

Articol publicat în Suplimentul de cultură nr. 688