Fotografia de pe coperta volumului autobiografic Mama îmi spune că am o viață frumoasă, publicat recent de Ana Maria Sandu la Editura Polirom, mi-a readus în minte un fragment din poemul lui Nichita Stănescu, Sunt un om viu: „E un spectacol de neuitat acela/ de-a ști,/ de-a descoperi/ harta universului în expansiune,/ în timp ce-ți privești/ o fotografie din copilărie!“.
Jurnal al memoriei ce secretă viață trăită sau, cum spune autoarea, „«mărturii» despre lumea mea, așa cum am văzut-o, am citit-o, am scris-o și am trăit-o până acum“, volumul constituie portretul esențializat nu doar al unei vieți, ci mai degrabă a unor trepte de înțelegere a existenței.
Ana Maria Sandu strânge aici texte scurte, autobiografice, decupând din propria viață întâmplări, oameni, iubiri, suferințe, călătorii, scene și personaje din cărțile dragi (care se așază cu na­turalețe în contextele de viață trăită, căreia îi sporesc discret și sugestiv semnificațiile), amestecând profunzimea cu blândețea gândului și a cuvântului.
În fundalul fiecărei pagini se simte înțelepciunea celui care ar putea striga că nimic din ce e omenesc nu îi e străin. Doar că o face șoptit, căci și ea a luat în serios și iarba, și leii, iar hieroglifele de pe papirusul vieții lasă descifrat tâlcul poveștilor trăite, în miezul cărora autoarea intră nici prea mult, nici prea puțin, fix cât are nevoie să asigure fertilitatea înțelesurilor din răni, din pietre și din schelării. Așa cum se poate observa, de exemplu, în aceste rânduri despre călătorii: „Să vezi felul în care îmbătrânesc oamenii mi se pare un motiv suficient pentru a călători. Te poate vindeca de multe angoase. Cred că asta s-a schimbat mult în mintea mea de când cu plimbările. Am îmblânzit puțin bătrânețea, am îmbrăcat-o mai colorat și mai altfel“.
 Lipsa de limite a distanței, feminismul lipsit de ostentație
 Pornind de la personajul feminin din romanul Libertate al lui Franzen, Ana Maria Sandu ne face cunoștință cu mama sa, portretul bazat pe contraste radicale impunându-se cu atât mai mult atenției cititorului. Așa cum se va întâmpla, mai discret, cu oglinda în care se vor reflecta mama și fiica: „Dintotdeauna am avut cu mama un soi de complicitate. Victoriile mele sunt și ale ei, chiar dacă nu vorbim despre asta. Nimic nu o face mai fericită decât să știe că reușesc să fac ce-mi place. Din când în când îmi spune că am o viață frumoasă. Eu știu doar că e foarte diferită de a ei“.
Evocarea unor momente din copilărie și din adolescență oferă prilej de a creiona portretele membrilor familiei, dar și de a oferi mostre de realități politico-sociale: „Ușor, ușor am crescut toți trei: și eu, și mama, și tata. Vremurile erau din ce în ce mai grele. În magazine nu se mai găsea nimic, cozile din fața alimentarelor păreau că nu se mișcă niciodată, iar pe ecranele alb-negru ale televizoarelor se sărbătoreau victoriile mărețe ale socialismului, de di­mineața până seara. În afară de un automobil proprietate personală, nu-mi aduc aminte ca ai mei să-și fi dorit ceva lungi perioade. Trăiam fără să ne facem planuri, ca niște pisici care vor doar să fie lăsate în pace. Ne simțeam bine doar când ne întorceam de pe drumuri acasă și bunica făcuse deja focul și mirosea a cald și a lemn ars în toată casa“.
Prietenii legate de-a lungul vie­ții, despărțiri, transformarea vieții în literatură, literatura regăsită în viață, nașterea unei alte realități din cuvinte, impresii de lectură și de călătorie, scene din filme, scene cotidiene sau întâmplător zărite cu coada ochiului, descrierea unor colțișoare de viață intimă, scrierea primei cărți la Târgu-Jiu, scrisul ca remediu la deznădejdea care dă târcoale, mutările, întoarcerea acasă de Sărbători, Decembrie 1989, prima iubire din adolescență, admiterea la facultate, studenția, locuri dragi din București, afinități literare, micile, dar neprețuitele bucurii de scriitor, Facebook, moartea, relevanța lucrurilor simple și adevărate, misterul mecanicii dintre oameni, intimitatea dimineților, lipsa de limite a dis­tanței, feminismul lipsit de ostentație, viața virtuală – sunt doar o parte dintre piesele prin care se deschid porțile înțelegerii ce sporește gradul de lizibilitate a vieții.
 Este o carte delectabilă, reconfortantă
 Ana Maria Sandu scrie pentru a înțelege, pentru a da sens lucrurilor și întâmplărilor din jur, pentru a intra în pielea celorlalți, pentru a prinde umbra zilelor. Limitele comprehensive și cele empatice sunt cele care fac diferența, amintind de principiul lui Mircea Horia Simionescu din Nes­fârșitele primejdii, „atât ai înțeles, atât ești“: „Cărțile pe care le scriu pornesc de la lucruri pe care vreau să le înțeleg. E ca atunci când te trezești, după ce ai avut un vis ciudat, în care se amestecă fețe cunoscute, locuri prin care ai trecut și le știi bine, amintiri vechi, dar care s-au ordonat într-un fel neașteptat. Dimineața e apoi tulbure, rămâne peste noapte un zaț gros și neliniștitor“.
Mama îmi spune că am o viață frumoasă e o carte delectabilă, reconfortantă, dar nu cu suprafețe pe care să aluneci zglobiu, ci cu dezghiocarea lucrurilor cu adevărat importante. Nu e loc în aceste pagini pentru disperare, furie, scrâșneli abrazive, lamentări patetice sau învinuiri, dar lipsesc și resemnările. Asumările implică, în schimb, eleganță, luciditate senină și o frumusețe aproape insuportabilă a înțelegerii.
 „Acum am ajuns în punctul în care scriu ca și când aș face jogging.
Fiecare zi contează. Îmi ima­ginez că sunt senină și motivată, ca orice alergător din lumea asta. Poate că de aceea scrisul e singurul moment din zi în care simt că mă pulverizez și că nu mă mai atinge nimic cu adevărat. […]
Mușchii mi se tonifică și obosesc în același timp. Mă mișc, deci nu-mi mai arăt vârsta și nu detectez nici o urmă proaspătă de celulită. Cuiburile de fire albe le pot ușor întoarce din drum și nu va mai fi nevoie să le tai cu forfecuța doar ca să descopăr, de fiecare dată, că sunt mai multe.“
 Ana Maria Sandu, Mama îmi spune că am o viață frumoasă, colecția Ego-grafii, Polirom, 2019
Articol publicat în Suplimentul de cultură 
http://suplimentuldecultura.ro/29587/ana-maria-sandu-o-viata-frumos-inteleasa