După ce, în
ultimii ani, nume ca Evgheni Vodolazkin și Ludmila Ulițkaia au readus în rândul cititorilor de pretutindeni gustul pentru literatura rusească, încă un nume își
face loc în galeria marilor scriitori ruși contemporani: Guzel Iahina. De
origine tătară, născută în 1977 la Kazan, Guzel Iahina locuiește la Moscova, fiind
absolventă a școlii de cinematografie. A lucrat în relații publice, marketing
și a colaborat cu diverse reviste.
În 2015 a
publicat primul său roman, Zuleiha
deschide ochii, care este tradus ori se află în curs de traducere în peste
20 de limbi și pentru care a primit deja importante premii literare. Trăind la
granița dintre cultura tătară și cea rusă, tânăra scriitoare este pusă de
Ulițkaia sub semnul biculturalismului, cei doi eroi din romanul său așezând
față în față chiar cele două lumi: Zuleiha este o țărancă din Tatarstan, iar
Ivanov este ofițer al Armatei Roșii. Personajul feminin este inspirat chiar din
viața bunicii autoarei, învațătoare tătară care a petrecut 16 ani într-o
colonie de muncă din Siberia.
Ca și în
celebrul Laur al lui Vodolazkin, și
în romanul Zuleiha deschide ochii, dincolo
de reperele concrete ale evenimentelor istorice radicale (Gulagul anilor ´30, deportarea
în Siberia a țăranilor înstăriți și a unor intelectuali, construirea lagărelor
de muncă în care au ajuns șase milioane de oameni), tema centrală a romanului o
constituie salvarea umanului prin iubire, în condiții limită.
Primele pagini
ale romanului reconstituie sinestezic lumea arhaică, brutală a unui sat
tătăresc aparent atemporal. Zuleiha este o tânără soție, are deja patru fiice
îngropate, este terorizată de o soacră oarbă, crudă și în plus cu darul
prezicerilor întunecate. E măruntă, are ochi verzi, e supusă la munci grele,
crede în spiritele pădurii, nu are rude, nu cunoaște o altă viață, alt tip de
existență. Pînă când marea istorie o prinde în tăvălugul său și, după ce îi
este omorât soțul, este deportată în Siberia, unde dă viață unui băiat. E nevoită
să se adapteze unei lumi noi, și învață să trăiască între oameni, doi dintre ei
schimbându-i radical viziunea: doctorul Wolf Karlovici, cel împietrit în
trecutul său, și ucigașul soțului ei, comunistul Ignatov pe care va ajunge să-l
iubească, în ciuda împotrivirilor raționale.
Privată de tot
ce a însemnat viața sa anterioară, Zuleiha se trezește singură, într-o altă
lume, înconjurată de oameni necunoscuți, purtând de grijă unui copil care de
data asta nu îi mai moare. Și pentru prima dată iubește. Învață să-și
recunoască feminitatea, să și-o exprime, să fie om, să treacă de la starea de
„sclav”, cum spunea scriitoarea într-un interviu, la starea de om liber, de
femeie puternică, capabilă să aibă grijă de ceilalți de pe alte poziții, să ia
decizii în calitate de mamă și de femeie care iubește și care e iubită. Devine
liberă când își depășește condiția de victimă, chiar dacă este într-o zonă
concentraționară. Ajunge la libertate interioară și asta îi este de ajuns.
Cu răbdare,
atentă la amănunte și nuanțe psihologice și sociale, Guzel Iahina creează o
frumoasă poveste de dragoste între mărunta și sălbatica tătăroaică și trufașul
ofițer rus care o lăsase văduvă. Fiecare dintre cele două persoanaje întruchipează
un anumit tip de umanizare. Femeia scoasă din lumea duhurilor și a credinței în
Alah învață cu greu să accepte ajutorul
oamenilor și să recunoască iubirea care se naște în ea față de bărbatul
înfricoșător. La rândul lui, Ignatov cel afemeiat și vanitos, învață să
protejeze o femeie și pe fiul acesteia. Învață să aibă grijă de oameni, se
transformă din călăul lor în protector al umanității. Are o mapă în care sunt
înscriși deportații, pe ea scrie Misiunea.
El însuși va fi șocat de metamorfozele misiunii sale, după ce cunoaște vina și
responsabilitatea. Scindat între datoria morală și cea ideologică, se va
transforma din călău în victimă a regimului, când devine om, când impulsurile
umanitare devin mai puternice decât cele ideologice:
„Mai rău e că
nu vrea să plece. Cum se face că s-a atașat, pe măsură ce anii au trecut, de
pământul asta aspru, neprietenos? De râul periculos, perfid, veșnic
nestatornic, cu mii de culori și mirosuri? De pădurea nemărginită, întinsă până
la orizont? De cerul rece, dăruind zăpadă vara și soare iarna? S-a atașat până
și de oamenii aștia, dracu să-i ia – deseori ostili, grosolani, urâți, prost
îmbrăcați, tânjind după casă, jalnici, ciudați, de neînțeles. Foarte diferiți.
[...]
Oameni, oameni, oameni – vede sute de chipuri.
El a fost acela care i-a întâmpinat aici, la capătul lumii. I-a mânat în taiga,
i-a stors de puteri cu munca silnică, le-a impus planul cu mână de fier, și-a
bătut joc de ei, i-a speriat, i-a pedepsit. Le-a construit case, i-a hrănit,
le-a asigurat provizii de alimente și medicamente, i-a apărat de cei de la
centru. I-a ținut pe linia de plutire. Și ei pe el”.
Declara
scriitoarea într-un interviu, referitor la transformarea acestor
oameni: „ei sunt nevoiți să supraviețuiască colaborând în taiga, și
treptat, încetul cu încetul, ei înțeleg că importante nu sunt prejudecățile
sociale, de clasă, de religie, de etnie, ci oamenii. Și pentru mine ăsta a fost
sensul cel mai important al romanului”.
Intelectualii
din Leningrad, „resturile leningrădene” care ajung în lagăr pentru a ușura
societatea, fiind lipiți la un moment dat de trenul lui Ignatov, au o
semnificație puternică în această temă a supraviețuirii spirituale din roman.
În timp ce mulți dintre țăranii deschiaburiți mor, ei supraviețuiesc, deși
slabi și prost îmbrăcați, scriitoarea recunoscând că s-a folosit de puterea
auctorială pentru a demonstra că forța spiritului este mai puternică decât cea
a trupului. Unul dintre personajele pitorești ale romanului este Isabella,
vorbitoarea de franceză, cea care își păstrează manierele, demnitatea și
rafinamentul în orice situație. Ea și pictorul îl vor face pe Iusuf, fiul
Zuleihăi, să conștientizeze că mai există și altceva în viață, reușind chiar să
evadeze din lagăr, pentru a putea studia arta, la Paris.
Zuleiha deschide ochii e un roman reușit din toate punctele de vedere, impresionând prin forța pe care autoarea o acordă iubirii și libertății interioare.
Autor: Dana Pîrvan
GUZEL IAHINA, Zuleiha deschide ochii, Cuvânt înainte
de Ludmila Ulițkaia, Traducere și note de Luana Schidu, Humanitas Fiction, 2018
No comments:
Post a Comment