Burhan Sönmez și povestea cioplitorului în piatră

 https://www.observatorcultural.ro/articol/burhan-sonmez-si-povestea-cioplitorului-in-piatra/

Burhan Sönmez este unul dintre cei mai importanți scriitori din Turcia zilelor noastre și președinte al PEN International, una dintre prioritățile activității sale fiind protejarea scriitorilor în fața regimurilor politice abuzive. L-am descoperit și i-am îndrăgit literatura odată cu Istanbul Istanbul – primul roman tradus din limba turcă de Leila Ünal la Editura Polirom, în 2016. Tot atunci i-am descoperit și istoria personală, una dureroasă: de origine kurdă, după ce a fost grav rănit de forțele de poliție din Turcia în 1996, și-a petrecut zece ani de exil în Marea Britanie. Avocat pentru drepturile omului, a devenit scriitor în exil, literatura oferindu-i o altă metodă de a lupta cu injustițiile și cu opresiunea. Revenit în Istanbul, a căpătat asupra acestuia o altă perspectivă și preferă să-l împartă nu după criterii istorico-politice în cel de Est și cel de Vest, ci în Istanbulul de sub pămînt și cel de deasupra pămîntului, un oraș al durerii și unul al vieții care freamătă irepresibil, altfel în fiecare zi. 

Pentru Burhan Sönmez, responsabilitatea unui scriitor, dincolo de aspectele istorice și politice, este de a scrie o poveste frumoasă. Astfel, Istanbul Istanbul este un roman ce are în centru deopotrivă iubirea față de un oraș privit din multipele unghiuri, dar și puterea poveștilor de a aduce în interior lumea inaccesibilă de afară, de a atenua suferința ori de a ajunge la adevăruri incomode. Din fiecare poveste cresc alte povești, în subteranele unui oraș de poveste. Dacă în fundal se proiectează monstruos politica, în temniță cresc povești despre bunătate și iubire.

Mai ales o poveste frumoasă, în care iubirea reușește să rămînă singura forță stabilă, este și Piatră și umbră, cel mai recent roman al său, publicat în 2021 și cel de-al treilea tradus în limba română, în toamna acestui an, la Editura Pandora M, în Colecția „Anansi. World Fiction“, de către Veronica D. Niculescu. La aceeași editură i-a fost tradus și romanul Labirint, de către Adal Hanzade. Avdo, personajul central al romanului Piatră și umbră, este tăietor în piatră, un bărbat care locuiește într-un cimitir, la granița dintre viață și moarte, și care făurește pietre funerare speciale, care să amintească de sufletul celui mort și să stea drept mărturie pentru viețile lor.

Capitolele romanului sînt scurte și acoperă perioada cuprinsă între 1930 și 2000, cu multiple schimbări de spațiu și cu incursiuni în perioada Imperiului Otoman. Burhan Sönmez împletește permanent firele temporale și spațiale și ne oferă, odată cu poveștile de viață ale personajelor sale, incursiuni în istoria și viața politică a Turciei. Astfel, reușește să evidențieze diferențele etnice și religioase, violența aparatului de stat, dar și violența domestică sau tradițiile primitive în care oamenii trăiesc și mor, adesea în mod violent. Avdo este un personaj care călătorește mult, autorul declarînd într-un interviu că a vrut să privilegieze legătura dintre istoria socială, mediile culturale și povestea personală, să urmărească felul în care trecutul recent sau îndepărtat contribuie la conturarea personalității oamenilor.  

Pe un fundal social și comunitar al atrocităților începe și se sfîrșește povestea de dragoste dintre Avdo și Elif, o poveste ce se spulberă înainte de a începe cu adevărat, în noaptea în care aceștia urmau să fugă împreună. Deși nu se vor mai revedea niciodată, dragostea lor e un fir ce străbate toate locurile și timpurile aduse laolaltă în roman, creînd prin contrast un și mai întunecat tablou al istoriei sîngeroase a Turciei moderne. Avdo este omul care trăiește, în singurătate și tăcere, printre vii și morții pe care îi aude și îi înțelege: „Şi sufletele credeau că sînt singure pe lume, vaietele lor plutind uşurel în derivă prin ceață acum. În fiecare dimineaţă în care se trezeau crezînd că soarele răsare pentru ele găseau o consolare în o mie şi unu de vise şi-n pașii vizitatorilor care treceau printre morminte. Zăboveau în tumultul lumii, pierzînd noțiunea timpului, pînă se lăsa iarăşi seara. Tremurau în amurg şi, pe măsură ce lumina care scădea se amesteca cu înserarea care creștea, ajungeau să înțeleagă că nu mai au viitor. Era tristețe și frică. Cine le putea ajuta? O bufniță, un cîine bătrîn şi Avdo. Singurii care le ascultau cînd se rugau cerului. Avdo a privit spre sufletele care gemeau în cimitir. Dumnezeul nostru, plîngeau ele, dacă tu nu exiști, atunci noi cum de-am aflat speranţa? Dumnezeul nostru! Ne-ai lăsat în lumea asta cu un strop de speranță, însă privind în ochi disperarea“.

Dacă în Labirint personajul suferea de amnezie, trăind astfel dezrădăcinarea, Avdo a fost un copil orfan care cînta pe străzi și primea adăpost în casele femeilor care îl mîngîiau pe creștet, îi dădeau pîine, lapte cald și uneori un pat: „Nopțile acelea erau lungi cît o viață“. Nu putea decît să viseze că acele femei erau mamele lui. Și să plece mai departe, din oraș în oraș. Știe kurdă, turcă, arabă, armeană, siriană și greacă. Va învăța să sculpteze pietre funerare ca nimeni altul și, în 1958, după pierderea femeii iubite și după cei șapte ani petrecuți în închisoare, se va mulțumi cu liniștea și singurătatea cimitirului din Istanbul – axis mundi –, unde își va avea casa. Asta pînă în 1985, cînd o va ascunde pe Reyhan de poliția care o urmărea, fără să știe că fata era nepoata lui Elif, femeia pe care el o va iubi neîncetat, chiar și după ce aceasta a fost împușcată de bărbatul abuziv cu care fusese forțată să se căsătorească. Salvarea acestei fete îi oferă lui Avdo un nou sens în viață. E și ea o mlădiță de plop care, cu răbdare, sparge piatra, așa cum învățase el că se îmblînzește și se deschide cel mai ușor stînca încăpățînată.

Piatră și umbră este un roman cu un epic dens, ce se strecoară în viața personajelor din diverse categorii sociale. Epicul se împletește adesea cu secvențe istorice, dar mai ales este adîncit la nivel de semnificație și senzație de secvențele lirice. Cîntecul pe care Avdo îl cînta pe străzi cînd era copil îl va călăuzi întreaga viață, chiar și după moartea femeii iubite, pentru care răsuna cel mai intens: „Iubito, ce-ar fi dac-aș veni să-ți dau o roză roșie în zori/ O roză durează tot atît cît o viață/ Ce-ar fi dac-aș zice că roșul din roză e sîngele tău/ O viață durează tot atît cît o roză“. 

Cartea oferă posibilitatea unei lecturi multistratificate, de la cel istoric, religios și etnic la cel al umanității oglindite în gesturi simple, emoționante – iubirea pentru un cîine împușcat de poliție, adevărul ascuns într-un foc aprins seara ori taina de a te simți ușor ca o umbră ce plutește printre frumusețea mormintelor și a stelelor, lîngă un crîng de migdali, cînd toate adevărurile devin mister.

Burhan Sönmez, Piatră și umbră, traducere din limba engleză și note de Veronica D. Niculescu, Editura Pandora M, Colecția „Anansi. Contemporan“, București, 2023, 416 p.