Ca și în romanul Îmbunătățire, și în Secretele fericirii (Polirom, 2023), apărut în traducerea Veronicăi D. Niculescu, Joan Silber dă frâu liber artei de a pune cap la cap perspective multiple, diverse piese temporale și spațiale, străbătute și strânse la un loc prin poveștile de viață ale unor personaje interconectate în mod surprinzător. Scenele se întrepătrund, mergând adesea în paralel, trecerea de la una la alta solicitând adesea atenția cititorului, cu atât mai mult cu cât perspectivele narative se tot schimbă.
Romanul are șapte capitole și șase naratori. Primul este Ethan, un tânăr avocat ce află că tatăl său avea de multă vreme o viață dublă, mai exact o altă familie, alți doi copii cu o thailandeză pe care o adusese la New York și pe care o transformase într-o „soție mai mică”. Toți trebuie să-și privească tatăl de șaizeci și doi de ani într-o altă lumină. Iluzia unei căsnicii de treizeci și doi de ani se spulberă odată cu niște certificate de paternitate, iar mama lui Ethan este obligată să se reinventeze la cinzeci și șase de ani, devenind, din punctul de vedere al fiicei sale, „un student pornit în lume cu rucsacul în spinare”, o femeie care începe să călătorească și pe care „alte lucruri o făceau fericită – țesătura pe care a găsit-o la piața nocturnă, sărbătoarea de la templul de pe munte și drumeția prin pădure cu prietenii într-un weekend, când văzuseră pești și cascade”. Simplitatea cu care va aprinde chibritul la finalul romanului devine o imagine pregnantă.
Viețile celor două familii sunt urmărite prin perspective diferite, ultimul capitol revenind la perspectiva lui Ethan. Fiecare poveste îi oferă cititorului fărâme din viața celui care povestește, Silber strecurându-se cu abilitate în viața personajelor sale, pentru a crea un tablou general al contextelor ce i-au modelat pe protagoniști. Dragoste, bani, moștenire, trădare, fidelitate, rasism, lăcomie, homosexualitate, boală, obligații familiale, dispute inter-familiare, înțelegere, toleranță, iertare, reevaluare, vulnerabilitate, compasiune, iluzia căsniciei, dezamăgire, dorința de a găsi fericirea și ecouri livrești – acestea sunt firele care leagă din subteran poveștile: „Mă gândeam la Comoara din insulă, cartea mea preferată din preadolescență, care nu avea personaje feminine, doar bărbați din toate categoriile sociale, în goană după argint şi aur. Dar tata spunea de fapt că banii aveau de-a face cu sexul. Nu pentru plata directă, nu asta voia să zică, ci ca să epatezi, ca să străluceşti, ca să aştepţi şi să primești mai mult – la asta erau buni banii. Tata n-a încetat niciodată să se poarte ca un om cu portofelul burduşit. Și unde a ajuns aşa? Încă rămânea de descoperit”.
Următorul narator este Joe, unul dintre frații vitregi ai lui Ethan. El spune și povestea propriului frate, povestea tatălui văzut prin ochii săi, dar și povestea Veronicăi. Maribel rememorează povestea de iubire cu Schuyler, regizorul american căsătorit și omorât de o mașină, dar și povestea căsniciei părinților săi. Ecouri din Marile speranțe se infiltrează pretutindeni în viața ei.
Deși nu toate personajele care își spun povestea se cunosc între ele, fiecare personaj cunoaște pe altcineva din carte, iar cititorul este purtat prin realități depărtate, ale căror cioburi sar și se lovesc de altele. În dinamica relațiilor complexe, fiecare personaj are mai multe fețe, iar în țesătura unor vieți concentrice, Silber luminează fisuri, goluri sau distanțe inexplicabile care se simt în relațiile cu ceilalți. Ce pare definitiv și condamnabil în ochii unora devine fluid și profund omenesc atunci când se schimbă unghiul.
Cartea este și un evantai al relațiilor care n-au fost să fie, al istoriilor de greșeli nebunești, dar mai ales al formelor bizare de libertate de care se agață oamenii pentru a merge mai departe, pentru a-și oferi o senzație reconfortantă: „Mă retrageam din fața vorbăriei; abia auzeam ce spun oamenii. Asta era viața, pur și simplu. Mă simţeam cumva superioară tuturor, cu subiectele lor de interes cu tot? Păi, da. De ce eram atât de sigură că moartea mă făcuse mai deşteaptă? Îmi plăcea viața mea superioară, plutind deasupra tuturor, mai mult decât îmi venea să recunosc. Eram altfel, mai bună. Îmi plăceau depărtările în care mă cuibăream; îmi plăcea să mă uit de deasupra. Păstram această preferință mai mult în secret”.
Secretele fericirii sugerate de titlu rămân o provocare pentru cititor, lăsat să navigheze printre perspective multiple și să simtă ce lipsește din viața personajelor ca să poată fi fericite.
No comments:
Post a Comment