Filosofia omului-stack

 

 

Sylvain Tesson e un om care parcă trăiește mai multe vieți într-una singură. Scriitor, geograf și explorator, el stârnește deopotrivă admirație și o discretă invidie prin curajul de a merge acolo unde puțini îndrăznesc, prin determinarea cu care își urmează visurile și prin pasiunea aproape nestăvilită pentru necunoscut, implicit pentru lupta împotriva uniformizării, a locurilor comune.

De mai bine de trei decenii, Tesson transformă lumea într-un teritoriu al descoperirii. A înconjurat Pământul pe bicicletă, a traversat pe jos Himalaya din Bhutan până în Tadjikistan, a străbătut călare pe cal stepele Asiei Centrale și a refăcut traseul presupus al unor evadați din Gulag, din Siberia până în India. A ales să trăiască șase luni în singurătate, într-o cabană de pe malul lacului Baikal, și a pornit pe urmele legendarei pantere a zăpezilor pe platourile Tibetului, în căutarea unei frumuseți pe care puțini au șansa să o întâlnească. Nici măcar un grav accident de alpinism, care i-a pus viața în pericol în 2014, nu i-a domolit spiritul de aventură. Din contră, l-a făcut să privească și mai atent lumea și să înțeleagă că adevărata călătorie începe acolo unde confortul și certitudinile se sfârșesc.

În volumul Pilonii mării, tradus de curând de Liviu Ornea la Editura Anansi. World Fiction, călătoria este doar suprafața sub care cititorii descoperă o reflecție asupra vieții. Dincolo de povestea unei noi expediții spectaculoase, găsim mai ales încercarea de a răspunde unei întrebări pe care autorul o ridică din prima pagină și care traversează întreaga carte: mai este posibilă aventura în secolul XXI? Într-o lume cartografiată până la ultimul metru, supravegheată de sateliți și traversată de milioane de oameni, mai există locuri care să reziste domesticirii?

Sylvain Tesson crede că da. Le găsește în stackuri, acele coloane de stâncă desprinse de țărm prin eroziune, înconjurate de ape și aproape imposibil de atins. Sunt accidente geologice spectaculoase, dar și simboluri. Izolate, inaccesibile și indiferente la agitația lumii, ele întruchipează o formă de existență pe care autorul o admiră: aceea a omului care refuză să fie absorbit de fluxul continuu al modernității.

Pentru Tesson, cățărarea pe un stack nu înseamnă cucerirea unui vârf, ci o lărgire de sine. Fiecare ascensiune îl obligă să-și depășească limitele fizice, dar mai ales să-și schimbe perspectiva asupra lumii. A urca înseamnă, paradoxal, a te desprinde de confort, de automatisme, de tirania vitezei și a utilului: „Stackul e alegoria opoziției la conformism. Tot ce refuză să urmeze mişcarea e un stack. Oriunde există o coastă stâncoasă, în virtutea principiului retragerii datorate eroziunii, există și un stack. Oriunde există o masă, există şi-un rebel. O dogmă - contradicția ei. O normă anomalia ei. O partitură - nota ei falsă; o lege - fisura ei; o supunere - refuzul ei.”

Din această perspectivă se conturează și ceea ce am putea numi „omul-stack”, una dintre cele mai seducătoare idei ale cărții. Este omul care cultivă distanța, detașarea și o anumită indiferență față de zgomotul lumii. Omul a cărui deviză este tăcerea, uitarea și frumusețea. Nu din mizantropie, ci din nevoia de a-și apăra libertatea interioară. El seamănă cu vechii sihaștri care se retrăgeau în pustiu nu pentru a fugi de oameni, ci pentru a vedea mai limpede. În fața violenței realului - invazia tehnologiei, presiunea productivității, accelerarea permanentă -, retragerea devine o formă de rezistență. Dorința de a nu te conforma codificării comune e mai presus de orice, cu riscul aroganței.

Pentru Sylvain Tesson, sihastrul nu este doar ascetul retras într-o chilie, ci orice om care, fie în mijlocul orașului, într-un atelier, într-un birou sau în propriul suflet, simte nevoia să se desprindă de zgomotul lumii pentru a-și căuta propriul drum. „Orice inimă melancolică”, scrie Tesson, care alege retragerea și încearcă să găsească, în cotloanele lumii sau în labirinturile ființei sale, calea către o cetate interioară.

Cartea este presărată cu ascensiuni memorabile pe stackuri din Scoția, Irlanda, Insulele Feroe, Groenlanda sau Canada, fiecare cu frumusețea și cu dificultățile sale. Unele implică traversări pe mare în condiții dificile, altele escalade tehnice pe stânci bătute necontenit de vânt și valuri. Dincolo de satisfacția atingerii fiecărui obiectiv, Tesson nu ascunde nici eșecurile, nici teama, nici respectul aproape religios în fața naturii.

Ca și în alte volume ale sale, aventura este dublată de bibliotecă. Tesson călătorește cu aceeași naturalețe prin geografie și prin literatură, iar paginile sale sunt populate de Homer, Dante, Conrad, Melville, Stevenson, Shakespeare, Rabelais, Nietzsche, Proust, Romain Gary, Calvino, Kafka, Pessoa etc. Referințele livrești nu sunt simple podoabe culturale, ci tovarăși de drum. Pentru autor, fiecare peisaj evocă o carte, iar fiecare carte deschide un nou fel de a privi peisajul. „Trebuie să te cațări pe vârfuri pentru a le citi poezia exact în locul și în momentul pentru care a fost menită”. Astfel, Pilonii mării devine nu doar jurnalul unei expediții printre stânci, ci și al unei călătorii prin marile texte care au făcut din aventura umană una dintre cele mai fertile forme ale libertății.

Așa cum stack-ul se desprinde de faleză și rămâne singur în fața mării, omul își poate părăsi orbita obișnuită pentru a locui într-un spațiu al libertății. Este, poate, cea mai tulburătoare idee a cărții: uneori, pentru a te regăsi, trebuie să ieși din gravitația propriei vieți. Nu să fugi de lume, ci să o privești de la distanță, fără să-i mai accepți toate constrângerile. Detașarea, discreția și o anumită indiferență față de febra contemporană nu sunt semne de renunțare, ci forme de rezistență împotriva violenței realului.

Stackul nu se desprinde de faleză pentru că alege, dar, odată separat, el transformă această ruptură într-o identitate. Nici noi nu alegem întotdeauna rupturile din viața noastră, însă putem alege felul în care locuim această singurătate. Putem deveni o stâncă erodată sau una care rămâne dreaptă în bătaia valurilor.