Inspirat din istoria recentă a Iranului, romanul
Numele meu e Nevinovăție al Shivei Rahbaran surprinde tensiunile unei societăți
aflate între tradiție și modernitate. Iranul apare ca un spațiu cosmopolit și
efervescent cultural, în care emanciparea femeilor, accesul la educație și
deschiderea către Occident coexistă cu inegalități sociale și autoritarism
politic și religios. Revoluția, privită inițial ca o promisiune a libertății,
se transformă într-o nouă formă de opresiune, poate chiar mai violentă decât cea
pe care își propusese s-o înlăture.
Rahbaran îți spune de la început sfârșitul poveștii.
Massoumeh, al cărei nume înseamnă „nevinovăție" în persană, este executată
la doar optsprezece ani, în 1982, alături de alte cinci fete. Nu există suspans
în sensul clasic al termenului, întrebarea nu mai e „ce se va întâmpla?",
ci „cum a fost posibil să se ajungă aici?". Această structură are un risc
asumat, pierde tensiunea narativă a necunoscutului, dar câștigă altceva în
schimb: cititorul nu mai urmărește o intrigă, ci reconstituie, împreună cu
naratoarea, mecanismul prin care o viață obișnuită ajunge strivită de istorie,
oferind și un nuanțat și dramatic tablou al societății.
Povestită retrospectiv, viața lui Massoumeh devine
povestea unei întregi generații prinse în vârtejul istoriei. Cu finețe,
autoarea explorează condiția femeii iraniene fără să cadă în capcana clișeelor
occidentale despre lumea islamică. Personajele ei sunt educate, inteligente,
animate de idealuri politice și culturale, iar drama lor nu vine din
apartenența la o societate islamică, ci din felul în care orice regim ajunge să
instrumentalizeze libertatea și corpul femeii.
Vocea Massoumehei, care se adresează direct
cititorului ca unui martor chemat la un proces care nu a avut loc niciodată,
face ca scriitura să rămână vie, cu fraze scurte, fără ornament. E o economie
stilistică potrivită subiectului, acolo unde alt autor ar fi cedat
patetismului, Rahbaran lasă faptele să vorbească.
Plecată din Iran în copilărie, Rahbaran scrie totuși
cu o cunoaștere „din interior" pe care n-o poți improviza. De aici
autenticitatea cu care reconstituie atmosfera caselor iraniene, a cafenelelor
și a străzilor Teheranului, dar și complexitatea familiilor sfâșiate între
vechi obiceiuri și lumea nouă care bate la ușă.
Istoria confiscă pretudindeni, mult prea brutal
nevinovăția, și o face, aici, prin chipul concret al unei fete de optsprezece
ani a cărei singură vină a fost să creadă, pentru o clipă, că libertatea
promisă era reală.
Traducere din engleză și note de Carmen Pațac
No comments:
Post a Comment