Ca tăietorii de lemne

 

„Ca tăietorii de lemne” (1984) este cel mai cunoscut și controversat roman al scriitorului austriac Thomas Bernhard, una dintre cele mai radicale voci din literatura austriacă postbelică. Imediat după publicare, romanul a stârnit un scandal imens din cauza atacului dur la adresa elitei culturale vieneze. Unul dintre cunoscuții care se regăseau în roman l-a dat în judecată pentru defăimare. Bernhard și-a păstrat și după moarte renumele de scandalagiu, cerând în testament ca nimic din opera sa să fie publicat în Austria pe durata drepturilor de autor.

Romanul este scris sub forma unui acid monolog interior neîntrerupt al unui narator lucid și mizantrop, scârbit de ipocrizia elitei culturale vieneze de care stătuse departe un sfert de veac. Reîntors din Londra în „acest îngrozitor oraș Viena”, bărbatul încearcă să-i evite pe toți cei care îi provocaseră cu cinism „catastrofa existențială”. Luat prin surprindere, acceptă să participe le o „cină artistică” organizată chiar în casa soților care i-au distrus existența, iar romanul se transformă într-un fluviu de gânduri, de amintiri, de observații, de reflecții pline de dezgust și ironie la adresa unei lumi culturale megalomane, ridicole, ipocrite, lipsite de substanță și de sens. Așezat în fotoliul cu urechi (repetă asta obsesiv), naratorul nenumit al lui Bernhard  desființează totul din interior, în gând, cu sarcasm, furie și amărăciune, dezvăluind o aversiune profundă față de teatrul social practicat de elitele vieneze: superficialitate, vanitate, mimarea durerii și a spiritului critic.