Jacaranda este al doilea roman al scriitorului Gaël
Faye (1982), născut în Burundi, dintr-o mamă rwandeză și un tată francez. În 1994, în decurs de doar 100 de zile, între 800.000 și
1 milion de etnici tutsi au fost masacrați de către hutu, vecinii lor, în cele
mai brutale moduri imaginabile. Un an mai târziu, părinții lui Gaël Faye l-au
trimis în Franța. După ce a cântat muzică hip-hop cu un puternic mesaj social, în
2016, Gaël Faye a publicat primul său roman – Mica țară, carte inspirată din
experiența sa de viață, care s-a bucurat de nominalizări și premii importante.
În 2024, i-a fost publicat la Editura Grasset al doilea
roman, „Jacaranda”, recompensat deja cu Premiul Renaudot 2024. Inspirat tot din
propria-i viață, romanul urmărește cauzele și efectele genocidului populației
tutsi, de-a lungul a cinci generații, oameni născuți înainte și după cutremurătorul
genocid.
Cu multiple elemente autobiografice, romanul spune
povestea lui Milan, un băiat cu tată francez și mamă rwandeză, care locuiește
la Versailles. El află întâmplător, la jurnalele de știri, despre masacrele din
Rwanda, țara de origine a mamei sale, Venancia. Află atunci, pentru prima dată,
că o parte din familia ei încă trăiește acolo. Un zid de tăcere se ridică între
cei doi când Milan vrea să afle mai multe. Mama nu îi va spune niciodată nimic
din trecutul ei sau din istoria familiei.
Însă o vizită neașteptată în Rwanda îl face să descopere
că are acolo o bunică și un unchi. Într-una dintre zile, familia sa primește
pentru o perioadă scurtă un băiat rwandez, Claude, rănit grav în timpul
genocidului – un copil de aceeași vârstă cu Milan. Abia mai târziu Milan va
înțelege adevărata legătură dintre ei.
Milan va reveni în Rwanda, cu sau fără voia mamei sale, și va descoperi din poveștile supraviețuitorilor violențele la care au fost supuși etnicii tutsi de către etnicii hutu, care nu erau alții decît vecinii și prietenii lor și care, peste noapte, încep, de la mic la mare, vânătoarea de tutsi. Femei și copii sunt ciopârțiți cu macete, sunt incendiați, înecați, aruncați în latrine: „ M-au obligat să aștept pe o parte a drumului, împreună cu alte persoane. Cum stăteam cu toții în picioare, unul dintre ucigași a spus c-ar trebui să ni se aducă niște bănci să ne aşezăm. Atunci au scos patru băieți din grup, patru fraţi, și i-au ucis în fața noastră. După care ne-au silit să ne aşezăm pe cadavrele lor”.
Nu doar genocidul este traumatizant, ci și lupta pentru
supraviețuire, continuarea vieților printre călăi. Tăcerea este o formă de protecție
față de amintirile dureroase, dar oamenii au nevoie să-și elibereze prin
cuvinte durerea, să-și spună poveștile.
Copacul de
jacaranda este un simbol puternic al generațiilor sacrificate în războiul civil,
e amintire, martor și mormânt. Stella, reprezentanta celei de-a patra
generații, născută după genocid, a crescut protejată de acest copac care îi
este prieten și confident. Când mama sa își va spune la un moment dat povestea,
va afla că sub acest copac i-au fost îngropați cei patru frați, după ce au fost
omorâți în casa în care ea continua să trăiască. Tăierea copacului de jacaranda
va constitui pentru ea o altă traumă, accentuându-i singurătatea și suferința. Rana
genocidului nu se poate închide nici după zeci de ani, dar oamenii trăiesc
între durere și speranță.
Gaël Faye oferă,
cu acest roman, o meditație profundă asupra memoriei, durerii și
responsabilității de a transmite trecutul, pentru a da o șansă vindecării și
reconcilierii.
Gaël Faye, Jacaranda, Traducere de Lucia Vișinescu, Editura Trei, 2025
No comments:
Post a Comment