Cu romanul Furt, Abdulrazak Gurnah continuă explorarea spațiilor intime ale opresiunii și ale pierderii. Laureatul Premiului Nobel revine la temele care i-au definit opera – colonialismul, marginalizarea și identitatea, însă le filtrează aici printr-o narațiune subtilă și profundă despre formele tăcute și insidioase ale „furtului“ în viețile celor marginalizați, într-un Zanzibar postcolonial, unde vechile ierarhii persistă sub aparențe noi. Gurnah sugerează că acest tip de lipsă a umanității nu s-a încheiat odată cu independența politică, ci continuă sub forme insidioase – inegalități de clasă sau acces inegal la educație și putere.
Publicat în martie 2025 și tradus cu promptitudine în limba română de Andreea Năstase la Editura Litera, Furt este primul roman al lui Gurnah după cîștigarea Premiului Nobel. Acțiunea se desfășoară în Zanzibar și Dar es Salaam, în anii 1990-2000. Povestea gravitează în jurul lui Karim, un băiat crescut de o mamă singură într-o societate rigidă, aflată la granița dintre tradiție și modernitate. Viața lui se intersectează, de timpuriu, cu cea a lui Badar, un copil adus în familia lui Karim pentru a trăi și a munci – fără acte, fără recunoaștere legală, fără vreun statut clar. În timp, între cei doi se creează o legătură complexă, care evoluează de la prietenie la supunere tăcută și, în cele din urmă, la umilință și abandon.
Ambiguitatea statutului lui Badar este una din mizele morale ale romanului: el nu e nici slujitor, nici rudă, nici angajat, ci o prezență „cedată“ de o familie în schimbul promisiunii unei vieți mai bune, trecîndu-se sub tăcere înrudirea copilului cu familia lui Karim. În timp ce Karim urcă treptele ascensiunii sociale, Badar rămîne în același punct: invizibil, devotat, onest, empatic și tăcut. În schimb, Karim este un personaj contradictoriu, atît victimă, cît și abuzator. Crescut într-un climat de rușine și sărăcie, își proiectează întreaga ambiție în dorința de a reuși, de a deveni respectabil, dar această ascensiune vine cu un preț moral: în drumul său spre afirmare, el ajunge să-l trădeze pe Badar, cel mai loial și tăcut prieten al său. Relația dintre cei doi este, poate, cea mai dureroasă și subtilă parte a romanului. Deși Badar nu se revoltă, tăcerea și resemnarea lui capătă o forță morală nedezmințită. Badar nu este doar una dintre victimele „furtului“ tăcut, ci și conștiința morală a romanului.
Furtul din titlul romanului se dovedește o cheie polisemantică. Este, în primul rînd, un furt de vieți și posibilități, de oportunități, de identitate, de voce, de demnitate, de libertate, de promisiuni, de conștiință istorică. Lui Badar nu i se fură doar timpul și libertatea, ci și șansa la o existență în care loialitatea nu e confundată cu servitutea. Furtul e și mai subtil în cazul soției lui Karim, Fauzia – o femeie epileptică, fragilă, marcată de o boală stigmatizantă, căreia societatea nu îi oferă un loc real. Fauzia este iubită cu un soi de compasiune vinovată, dar niciodată asumată pe deplin. Ea trăiește în preajma lui Karim, dar nu împreună cu el. Relațiile din Furt sînt dominate de o tensiune mută: oamenii nu își spun ce gîndesc, nu-și cer iertare, nu-și asumă greșelile. Tăcerea e limbajul dominant, un limbaj al celor care au interiorizat rușinea, vina, resemnarea. Tăcerea lui Badar nu e lipsă de personalitate, ci o formă de apărare. Este vocea celor pe care nimeni nu îi ascultă. De altfel, întreaga proză a lui Gurnah funcționează pe o estetică a reținerii, a spațiului neexprimat, a interstițiului moral. Furt este romanul unei vinovății care nu se rostește, dar care mocnește în subtext, în priviri, în alegeri. Tăcerile dintre personaje sînt mai elocvente decît orice confesiune.
Gurnah arată, fără emfază, că furtul nu este doar istoric, ci și cotidian. Este un proces continuu, repetat, interiorizat – un mod prin care individul învață să-și micșoreze visurile, să-și înghită frustrarea, să accepte mai puțin decît ar merita. Este un furt colectiv, complice, uneori involuntar, alteori justificat de convenții sociale sau de o logică a supraviețuirii. Karim devine un personaj sfîșiat între recunoștință și ambiție, între rușinea originilor și dorința de a construi o viață respectabilă. În drumul său spre afirmare, o abandonează și pe Fauzia, soția sa fragilă și bolnavă, marginalizată din pricina epilepsiei. Pe de altă parte, soția lui Karim este o prezență fragilă și lucidă. Dincolo de afecțiunea pentru care este stigmatizată în societatea în care trăiește, ea este permanent prinsă între datoria de soție, dorința de a fi iubită și nevoia de a-și păstra demnitatea. Fauzia nu are forța unui discurs articulat despre marginalizare, dar devine un simbol al pierderii tăcute, al existenței trăite la periferia unei societăți care nu oferă loc celor care nu se încadrează în tipare. Ea evoluează de la o figură pasivă la una cu o conștiință profundă a propriei valori. Ea simbolizează demnitatea femeii în fața fragilității și marginalizării, dar și conflictul dintre așteptările sociale și identitatea personală.
În cheia postcolonială, Furt poate fi citit și ca o meditație asupra moștenirii unor forme vechi de exploatare, mascate de noile aparențe ale progresului. Gurnah sugerează că desființarea oficială a colonialismului nu a dus la o reală transformare a relațiilor de putere, ci doar la o reformulare a acestora în alte coduri – sociale, domestice, psihologice. În această lectură, Badar devine figura exemplară a celor excluși sistemic, iar Karim, fără a fi un opresor clasic, joacă fără prea multă opoziție rolul „beneficiarului“ unui sistem nedrept, dar funcțional în aparență.
Gurnah nu oferă un roman cu acțiune spectaculoasă, ci mai degrabă o meditație lucidă asupra modurilor în care viețile oamenilor pot fi confiscate. Gurnah nu se grăbește să judece, să explice sau să expună – el cultivă mai degrabă golul, ezitarea, gestul neterminat, iar narațiunea avansează nu prin evenimente spectaculoase, ci prin nuanțe, prin observații tăcute, prin gesturi mici care, adunate, alcătuiesc o lume complexă și tensionată. Gurnah e interesat de zona gri a eticii, acolo unde „binele“ e adesea construit pe spatele unei tăceri convenabile, iar „răul“ nu are un chip caricatural, ci se manifestă tocmai prin normalitate.
Stilistic, romanul păstrează sobrietatea și tonul reținut care l-au consacrat pe Gurnah. Nu există pasaje explozive, în schimb, fiecare gest e încarcerat într-o densitate morală greu de ocolit. Un aspect remarcabil este felul în care autorul evită orice formă de moralism sau didacticism. El nu condamnă direct, nu învinovățește, ci oferă un tablou în care cititorul este chemat să vadă singur dinamica puterii, a vinovăției și a pierderii.
Abdulrazak GURNAH, Furt, traducere din limba engleză de Andreea Năstase, Editura Litera, Colecția „Folio“, București, 2025, 320 p
No comments:
Post a Comment