Gara Malma - Călătorii prin traume

             https://www.observatorcultural.ro/articol/calatorii-prin-traume/

Ca și în Supraviețuitorii, și în Gara Malma, tradus recent la Humanitas Fiction de Andreea Caleman, Alex Schulman explorează tema familiei disfuncționale, în special trauma copilăriei, modul în care problemele părinților afectează, uneori iremediabil, viețile copiilor, chiar dacă aceștia sunt, în esența lor, iubitori și bine intenționați. O atenție deosebită se îndreaptă către certurile părinților auzite pe furiș de copiii  pe care frânturile de replici nemiloase îi aruncă în teamă și incertitudine.

Așa cum a făcut-o și în romanul său anterior, dar fără elemente autobiografice concrete (propria traumă rămâne însă în fundal), Schulman recurge la trei perspective diferite și la o cronologie alternantă, întinsă de-a lungul a câtorva decenii. Fiecare narațiune o luminează pe cealaltă prin amintirile și reflecțiile personajelor, prin cercurile concentrice pe care le formează depănarea unor incidente din copilărie care marchează viața adultă. Povestea lui Shulman devine un labirint emoțional, structura fiind una nelineară, complexă.

Prima călătorie cu trenul între Stockholm și Malma, o localitate din mediul rural suedez, e făcută de Harriet cu tatăl său, când fetița avea opt ani și fusese părăsită de mamă. Harriet și tatăl plănuiesc să îngroape rămășițele iepurelui de companie cumpărat pentru a o consola când mama ei a plecat, luând-o cu ea pe sora lui Harriet. Copilul urmărește cu sufletul la gură fiecare mișcare a tatălui, fiecare gest, fiecare privire, fiecare încruntare.  Caută să rezoneze cu părintele care inițial refuzase să rămână cu ea după divorț, invocând tocmai faptul că nu sunt pe aceeași lungime de undă. Va rămâne mereu cu privirea rătăcitoare, mereu absentă din prezent, mereu povestind episoade din copilărie, iar asta îl irită pe Oskar, soțul său, cu care va face cea de-a doua călătorie la Malma, o călătorie din care ea nu se va mai întoarce. Fiica sa, Yana, nu va ști de ce revine doar tatăl. Yana va face cea de-a treia călătorie când va fi adultă, singură și confruntându-se cu probleme de greutate, căci în copilărie mama folosise mâncarea ca pe o monedă de schimb pentru dragostea copilului. Și ea încearcă să dezlege trecutul, să-și înțeleagă familia.

Înaintea fiecărei călătorii se întâmplase ceva fatal și un mesaj crucial îi așteaptă în gara Malma pe toți. Trauma care va marca cele trei generații s-a declanșat în copilăria lui Harriet, când aceasta trăsese cu urechea la o ceartă a părinților din care află nu doar că aceștia se vor despărți, dar mai ales că niciunul dintre părinți nu o vrea, amândoi preferând-o pe sora sa. Va rămâne cu tatăl, un bărbat care nu știe să-și exprime sentimentele, iar trauma respingerii îi va submina deciziile din întreaga viață: „Și mama, și tata o voiau pe Amelia, nici unul pe mine. Discuția o trăiesc în fiecare zi. Eu sunt cea pe care nu o alege nimeni, mereu am fost, mereu voi fi”.

Călătoriile cu trenul sunt și călătorii în timp, căci personajele sunt convinse că viitorul este deja prestabilit de alegerile părinților, dar ceea ce s-a întâmplat e nestatornic, mereu în mișcare, atâta timp cât există secrete, motivații ascunse: "Mama voia să spună că e bine să priveşti înainte, fiindcă viitorul e nescris şi frumos, plin de oportunităţi. Dar mama se înşelase, îşi dăduse Harriet seama, și acum era convinsă că e invers. De fiecare dată când se gândea la lucruri din trecut, le vedea într-o altă lumină. Istoriile se schimbau tot timpul. Poate că de aceea ajunsese obsedată de propria-i copilărie, fiindcă era un loc viu, în care totul era în mişcare. Mama se înşelase şi în privinţa viitorului. Harriet simţea tot mai adesea că nu are cum să schimbe traiectoria pe care fusese împinsă. Era prizoniera alegerilor pe care alţii le făcuseră pentru ea, doar o purtătoare a otrăvii spre generația următoare".

Toate personajele încearcă să scape de cătușele trecutului, să găsească în copilărie un adevăr neștiut care să le ajute să se perceapă altfel, căci trăiesc parcă sub semnul unei fraze din Foer: „Uneori îmi aud oasele trosnind sub greutatea tuturor vieților pe care nu le trăiesc”. De cealaltă parte a căutărilor revine un gând din Pablo Neruda: „O singură dată în viață se întâmplă să te vezi cu adevărat pe tine însuți, spuse ea. Și asta e ori cea mai fericită, ori cea mai amară clipă a vieții tale”. Pe măsură ce călătoresc prin zona rurală suedeză în soarele din septembrie, la mulți ani distanță, legăturile dintre personaje și motivele călătoriile devin clare.

Nu știm dacă Yana va reuși să evadeze din traumă, știm doar că ceilalți nu au făcut-o. Și mai știm că incapacittaea adulților de a-și exprima sentimentele face ca, pentru mult prea mulți, fericirea copilăriei să fie doar o iluzie: „Harriet e acolo, cu tatăl ei, dar complet singură în gară. Tatăl nu o îmbrățișează când e tristă, ci o fotografiază. Oskar închide ochii. Copilăria e o instalație inexplicabilă, ca o lucrare de artă mosdernă. Neînțeleasă și inutilă. Își vine doar să dai de pământ cu toată porcăria”.

Shulman scrie o narațiune vie, în care evită explicațiile directe și până la ultima pagină cititorul călătorește în timp și spațiu alături de personaje, caută semnificații, legături, dezleagă metafore. Una dintre cele mai sfredelitoare metafore  este cea a iepurașului pe care Harriet îl primește după ce este părăsită de mamă. Îl iubește enorm, dar, într-o zi, când se dă jos de pe un dulap, îl calcă pe cap. E o alegorie crudă, prin care Shulman sugerează că nu doar visele, ci și viețile firești ale copiilor sunt strivite de neatenția părinților, de nepăsarea sau de incapacitatea lor de a vedea ce poveri aruncă pe umerii copiilor.

  

Alex Shulman, Gara Malma, Traducere din suedeză și note de Andreea Caleman, Humanitas Fiction, 2024