A trecut un an de când la Editura Polirom a fost lansată colecția „Biografii romanțate“, care ne aduce mai aproape personalități din cultura română, scuturând praful de pe viața și opera lor, ori oferind perspective inedite.
În acest prim an, au apărut opt volume, toate semnate de autori valoroși: Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare – Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută – Bogdan-Alexandru Stănescu, Enescu. Caiete de repetiții – Dan Coman, Maria Tănase. O fântână pe un drum secetos – Simona Antonescu, Ionesco. Elegii pentru noul rinocer – Liliana Corobca, Steinhardt. Bughi mambo rag – Lavinia Bălulescu, Cioran. Ultimul om liber – Andrei Crăciun.
Cea mai recentă apariție este biografia romanțată a pictorului Ștefan Luchian, recreată de Veronica D. Niculescu – Luchian. Ochii, sufletul, mâna. După mulți ani în care Veronica D. Niculescu ne-a oferit numeroase și dificile traduceri, Beckett și Nabokov fiind doar doi dintre marii autori transpuși de ea în limba română, în ultimii ani Veronica D. Niculescu a avut un mare succes la public grație propriei literaturi. Numai în anul 2020, autoarea a publicat trei cărți de factură diferită, biografia romanțată a lui Ștefan Luchian fiind una dintre ele.
Amestecul de realitate și ficțiune este extrem de reușit
Așa cum mărturisește autoarea în nota finală, scrierea acestei biografii nu a fost întâmplătoare, ci s-a ivit din afinități spirituale, Veronica D. Niculescu fiind deja îndrăgostită de picturile lui Luchian, traiul retras al acestuia fiind un alt element care a apropiat-o de viața și de creația marelui pictor. Aș mai adăuga și dragostea pentru flori. Oricine o cunoaște pe autoare sau i-a citit cărțile, știe asta. Și cred că doar astfel se poate explica frumusețea unui fragment ca acesta:
„Și-a amintit cum i se rupea inima înțelegând că, odată cu viața, el le lua macilor și culoarea. Căci nici o floare presată de mâinile lui nu reușea să-și păstreze, în cele din urmă, culoarea. Cum aducea macii acasă – asta și-a amintit amestecând pasta roșie –, cum se ofileau pe drum, deși îi așeza cu atâta grijă în tolba primită de la mama, cum doar câteva dintre flori își mai reveneau în salon, cu codița tăiată la capăt, puse într-un pahar înalt de cristal, pentru a-i bucura pe părinți, dar mai ales pe el, băiatul care stătea și-i privea îndelung în serile de vară, căutând să înțeleagă ceva ce nu se putea înțelege, la fel cum și mai demult, în Botoșani, în lunca pierdută a primilor ani de copilărie, din Ștefăneștiul natal, contempla păsările cântătoare din tufe, cu aripi colorate, în vreme ce alți copii trăgeau cu praștia-n ele. […]
— Voi n-o să muriți, le-a zis anemonelor, cu gândul la macii copilăriei care, deși salvați de la moarte, păliseră lent și definitiv acolo unde fuseseră puși la păstrare, între foi de hârtie. Ați auzit? Voi n-o să îndrăzniți să-mi muriți“.
Așadar, înțelegerea cu sufletul a fost elementul esențial ce a permis plăcerea documentării și voluptatea imaginației ce a transformat informațiile în literatură și a oferit o viață nouă picturilor pe care le putem admira în muzee sau virtual și asupra cărora putem proiecta o altă înțelegere după ce le vom vedea atât de frumos și uneori dureros integrate în existența lui Ștefan Luchian.
Documentarea pentru scrierea acestei biografii, ce poate fi citită și ca roman, a fost una anevoioasă, pe de o parte pentru că nu există multe cărți despre viața lui Ștefan Luchian, iar pe de altă parte deoarece pentru a se naște această poveste a fost nevoie să se pună cap la cap informațiile culese din cărți vechi cu alte documente, texte, hărți, fotografii, articole din presă, cu scrisorile lui Luchian (o parte dintre ele chiar sunt reproduse în carte), cu replici ale acestuia consemnate în diverse volume sau cu „citirea“ contextualizată a unor tablouri. Amestecul de realitate și ficțiune este unul extrem de reușit, cititorul nesimțind granița dintre ele. Autenticitatea reconstituirii se simte mai ales când vine vorba de scrisorile lui Luchian reproduse în volum, personajul Luchian părând același cu cel care a scris scrisorile.
Geografia existenței lui Ștefan Luchian
Veronica D. Niculescu a surprins în această biografie romanțată ipostazele și vârstele lui Ștefan Luchian, în tot ce au avut ele mai relevant: copilul fascinat de frumusețea mereu altfel a florilor de gheață de pe geamuri, fiul unei mame și al unui tată pentru care meseria de pictor (zugrav o numeau ei disprețuitor) nu oferea perspectiva unui viitor liniștit, fratele însingurat, studentul dezamăgit și dezgustat de nivelul formării care i se oferea și de caracterul oamenilor de cultură care făceau legea artelor prin demagogie și aranjamente, un Luchian care îl admiră nedezmințit pe Grigorescu, un Luchian îndrăgostit căruia iubirea îi aduce doar o scurtă bucurie, un Luchian cu trupul destrămat de boală care va ajunge să picteze cu pensula legată de mână, un Luchian sărac ce locuiește cu rudele care au grijă de el, dar mai ales un Luchian care a urmărit nedezmințit adevărul și frumusețea, un om al luminii, iubitor de oameni și de viață, care nu-și plângea niciodată de milă, nu cunoștea vanitatea, ochii și zâmbetul său înviorându-i pe cei din jur.
„Vedea cu acea nouă limpezime natura, îi pătrundea întreaga frumusețe, și la fel oamenii – mai cu seamă pe cei năpăstuiți de soartă, care ascundeau înlăuntrul lor suferințe. Suferința însăși și-ar fi dorit s-o picteze, dacă s-ar fi putut. Din asta venea lumina dulce a oamenilor: din bolile, sărăcia, nevoile și umilințele toate, închise în ei ca-n niște cufere mute, de carne, modest ferecate.“
Dincolo de literatură și pictură, minuțiozitatea documentării i-a permis autoarei să reconstituie adesea în detaliu nu numai atmosfera vieții bucureștene, dar și geografia existenței lui Ștefan Luchian, cititorii având destule repere pentru a porni într-o plimbare prin București, pe urmele pictorului. Așa cum o vizită în muzeele care adăpostesc tablouri cu semnătura lui Luchian, lectura acestei cărți le poate oferi posibilitatea ca în picturi să vadă și secvențe din viața omului care a ținut pensula în mână sau legată de gât.
Grație talentului și empatiei cu care Veronica D. Niculescu a însuflețit biografia romanțată a lui Ștefan Luchian, asumându-și văzul lumii sale, avem și bucuria unui final surprinzător, cu alte taine frumoase, pe care vă invit să le descoperiți.
http://suplimentuldecultura.ro/33336/stefan-luchian-portretul-unui-vanator-de-frumusete
Veronica D. Niculescu, Luchian. Ochii, sufletul, mâna, colecția „Biografii romanțate“, Polirom, 2020
No comments:
Post a Comment