Friday, November 20, 2026

Cezar Gheorghe - Ținutul tatălui

 

Cezar Gheorghe ne-a făcut o mare surpriză cu romanul său de debut, apărut de curând la Editura Trei. Simplificând, Ținutul tatălui este povestea unei fiice care încearcă să-și recupereze tatăl după moartea lui. Numai că, pe măsură ce înaintezi în roman, ținutul acesta se lărgește: devine povestea unei familii care a învățat să trăiască în jurul bolii unui om, a unei mame care face sacrificii pentru a rămâne alături de el, a unei fiice care crește lângă un tată prezent și absent în același timp și care își va purta această absență în propriile relații, iubiri, prietenii și căutări.

Tatăl își numește boala „Solaris” – trimitere explicită la planeta cu doi aștri a lui Stanisław Lem – iar metafora mi se pare una dintre cheile romanului: un teritoriu în care el pleacă și în care ceilalți nu pot pătrunde cu adevărat. Mult mai târziu, fiica va afla din scrisoarea psihiatrului Jianu diagnosticul și, odată cu el, o parte din istoria unei epoci în care boala mintală era stigmatizată, iar cei afectați erau tratați cu mijloace limitate și adesea represive, fiind împinși spre tăcere. Prin plecarea medicului în exil, povestea intimă se deschide discret și către istoria noastră recentă.

Mi-a plăcut mult poemul cu care se deschide romanul: o adevărată hartă de lectură, ale cărei înțelesuri se dezvăluie pagină cu pagină și se rotunjesc abia la final, când îl regăsim. Perspectivele multiple și fragmentate solicită intens cititorul, care ajunge să privească retrospectiv chiar și versurile de la început. După primele 90 de pagini, am simțit instinctiv nevoia de a reciti versurile despre „țara aducerii-aminte”, despre copilul purtat pe umerii tatălui prin zăpadă și despre lumea prinsă „în plasa lui de cuvinte”. „Numirea lucrurilor e teritoriul lui”, spune poemul. Vera trebuie să dea la o parte straturile memoriei pentru a-și cunoaște cu adevărat tatăl și, în același timp, pentru a se desprinde de lumea pe care acesta a creat-o prin limbaj. Povestea ei devine astfel și povestea felului în care memoria reconstruiește o viață după dispariția celui care a făcut parte din structura ei și i-a oferit o perspectivă asupra lumii.

Faptul că Cezar Gheorghe este teoretician și critic de teatru și de film se simte în construcția romanului, gândit ca un montaj al memoriei: fotografii, casete, obiecte, scrisori, scene de familie, secvențe de film, povești de dragoste, fragmente de timp, reflecții despre fotografie, literatură, lumină și întuneric, culori, arhive, tăcerea filmelor mute. Sensurile cresc tocmai din punctele de tangență ale acestor fragmente, din ceea ce se vede și din ceea ce rămâne în afara cadrului, construind un spațiu și un timp reconstruite prin memorie.

Abia la sfârșitul romanului cititorii vor descoperi și semnificația vulpii de pe copertă, un animal ivit pentru o clipă la granița dintre lumea reală și lumea memoriei, dintre copilul purtat pe umerii tatălui și femeia care, în cele din urmă, trebuie să meargă singură: „până când corpul tău de copil a dispărut din corpul tău de adolescentă, până când a fost înlăturat odată cu trupul celui care-i dăduse viață, lăsându-te mai goală și mai lipsită de conținut decât un nou-născut”.

Așteptăm și următoarele două volume ale trilogiei, pentru că, deși Ținutul tatălui poate fi citit de sine stătător, deschide fire narative pe care sunt curioasă să le urmăresc în continuare, în acest teritoriu al memoriei.


No comments:

Post a Comment

Cezar Gheorghe - Ținutul tatălui

  Cezar Gheorghe ne-a făcut o mare surpriză cu romanul său de debut, apărut de curând la Editura Trei. Simplificând, Ținutul tatălui este p...

Cele mai citite