Născută în 1949, în Antigua,
Jamaica Kincaid a crescut într-o societate colonială dominată de valorile
britanice, experiență care va marca decisiv literatura ei, alături de relația
dificilă cu propria mamă. Plecată din insulă la doar 16 ani, Kincaid va deveni
una dintre cele mai incomode voci ale literaturii postcoloniale, interesată de
felul în care puterea se insinuează atât în istorie, cât și în spațiul intim al
familiei.
Bazat pe elemente
autobiografice, cu acțiunea plasată în Antigua anilor ’50, o insulă aflată încă sub dominație colonială
britanică, romanul Annie John (1985) urmărește copilăria și adolescența
unei fete inteligente, sensibile și nonconformiste, accentul câzând pe relația
complexă cu mama ei. Desprinderea dureroasă de aceasta se dovedește singura șansă
de a-și construi o identitate proprie, dincolo de educația plină de prejudecăți
de pe insulă.
Romanul surprinde, fragmentar,
copilăria fericită, când mama și fiica par o singură ființă, primele experiențe
școlare, în care Annie este elevă exemplară în fața profesorilor, dar are un
comportament considerat condamnabil de adulți atunci când scapă de
supravegherea lor, descoperirea corpului, a sexualității și a prieteniei, toate
trăite pe ascuns, confruntarea cu mentalitatea agresivă și disprețuitoare a
băieților, trădarea - Annie însăși încălcând, în mod repetat, ideea de
prietenie, boala care durează câteva luni, asemenea ploii ce oprește în loc
viața insulei și, în final, plecarea de pe insulă, o dezrădăcinare ce ar trebui
să-i aducă libertatea de a trăi după propriile reguli.
Scrisul Jamaicăi Kincaid este în
același timp poetic și neiertător, traversat de furie, tandrețe și o profundă
conștiință a identității. Dragostea inițială dintre mamă și fiică se transformă
treptat într-o relație dominată de control, reproș și resentiment. În primii
ani, cele două par o singură ființă: dorm împreună, se îmbracă la fel, se spală
împreună, împărtășesc iar și iar povestea fiecărui obiect păstrat de mamă
într-un cufăr. Mama este centrul universului afectiv al copilului, iar casa un
spațiu al siguranței absolute.
Însă, odată cu apropierea
adolescenței, mama începe, gest cu gest, să se retragă, să impună reguli, distanțe și să pregătească parcă marea despărțire. Dragostea se
transformă în autoritate, apropierea în control, iar adolescenta se simte
respinsă, abandonată, încercând o vreme să apere, măcar în ochii celorlalți
imaginea idealizată a mamei. Annie nu înțelege imediat ce i se întâmplă, dar
resimte schimbarea ca pe o trădare. Furia care se naște din această pierdere este
profundă și adesea mută, dar va modela întreaga ei relație cu lumea.
Citind Annie John, ai
senzația unei copilării care se rupe încet, aproape fără zgomot, dar
iremediabil. Maturizarea este determinată de pierderea unei iubiri absolute, a siguranței
de a fi „una” cu mama, a unei lumi în care totul părea încă la locul lui, și,
pagină cu pagină, simți tristețea și furia adâncite în corp, în suflet, în
privirea cu care va fi iremediabil învăluită lumea.
Jamaica Kincaid, Annie John, Traducere și note de Anca Dumitru, Humanitas Fiction, Raftul Denisei, 2025
