Libertatea incomodă a Felizei

 

       

     Romanul „Toate numele Felizei” de Juan Gabriel Vásquez pornește de la biografia reală a artistei Feliza Bursztyn, dar depășește convențiile portretului biografic pentru a deveni o reflecție asupra identității și memoriei. Vásquez explorează felul în care o viață este reconstruită din fragmente (amintiri, documente, mărturii) și arată că adevărul rămâne mereu incomplet, supus interpretărilor succesive. Cititorul nu va ști nicodată granița dintre realitate și imaginație.

Pe fundalul Columbiei tensionate politic din a doua jumătate a secolului XX, destinul Felizei devine exemplul fragilității libertății individuale, dar și al puterii artei de a supraviețui adversității. Sculpturile Felizei, realizate din metal industrial și din alte materiale recuperate, provoacă scandal într-o societate conservatoare, iar reacțiile publice (fascinație, respingere, suspiciune) dezvăluie anxietatea colectivă în fața libertății creative. Feliza este o femeie independentă, nonconformistă, capabilă să sfideze așteptările sociale ale epocii, iar această libertate o transformă simultan în figură admirată și incomodă. Ea este surprinsă în ipostaze diverse: fiica unor evrei exilați, soție, mamă, amantă, artistă, dar dincolo de toate este o femeie care refuză rolurile sociale. Propria familie îi va organiza o slujbă de înmormântare pentru a se detașa de nonconformisul ei. Și e o mare plăcere să te plimbi alături de ea prin Paris, prin galerii de artă, să o vezi stând la masă cu Gabo sau admirând picturile lui Brâncuși.

Traducere din spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari

Editura Polirom