Friday, April 3, 2020

Flori, povești și suflete zdrobite





„Noaptea târziu, când rămânea singură, Alice lucra la caietul ei cu flori. Florile presate și cele desenate deveniseră refugiul ei, ca și poveștile. Despre amintirile din copilărie, despre singurătate și nesiguranță, despre viața pe care o trăise fără mama ei, despre resentimente, durere, teamă și vinovăție. Despre visurile ei neîmplinite. Despre pedeapsa ei. Despre dorința ei de a fi mistuită de dragoste”.

Florile piedute ale lui Alice Hart este o carte frumoasă. Nu doar ca obiect - atât coperta, cât și interiorul cărții fiind speciale, desene sugestive sporind semnificațiile poveștilor, ci și ca artă narativă și consistența psihologică a poveștilor care acoperă cu ușurință aproape 400 de pagini. Poveștile sunt construite contrapunctic, violența domestică fiind contrabalansată de forța frumuseții florilor și a poveștilor pe care personajele le poartă cu ele.
Australia, o fermă unde cresc flori autohtone, povești dure din viața mai multor generații de femei supuse violenței și abuzurilor familiale, copii orfani sau maltratați, o fetiță care și-ar dori ca focul să-i purifice tatăl, pentru a nu mai fi nici ea, nici mama însărcinată victime ale brutalității masculine, iubirea unei bunici care se luptă la rândul ei cu propriii demoni, puterea salvatoare pe care o oferă pasiunea pentru povești și pentru flori (la fermă este conceput chiar un dicționar menit să renască limbajul victorian al florilor prin care se transmitea ce nu se putea pune în cuvinte), întunecate secrete de familie bine păzite de-a lungul generațiilor, peisaje sălbatice marine, montane sau deșertice descrise cu voluptate, suspansul bine menținut până la final – toate acestea îi oferă cititorului o proză multistratificată, densă, însuflețită.
Romanul are treizeci de capitole, toate având ca titlu numele unor flori din Australia. Acestora le sunt asociate desene și prezentări succinte și sugestive, ale căror semnificații se vor regăsi transpuse în poveștile pe care le prefațează. De pildă, primul capitol se numește „Orhideea cu cioc roșu”, semnificația acesteia fiind dorința de a poseda, descrisă fiind de autoare astfel: „Are nevoie de foc pentru a înflori. Răsare din bulbi care pot să vegeteze. Petalele cărnoase au dungi de culoare rubinie intensă și se înnegresc după ce au înflorit, de parcă ar fi carbonizate”.
 Astfel este introdus cititorul în sinuoasa și tulburătoarea poveste a micuței Alice Hurt care la vârsta de nouă ani rămâne orfană după ce amândoi părinții mor într-un incendiu, iar ea va fi luată în grijă de bunica June de a cărei existență nu știuse până atunci. Până la moartea părinților, copilăria fetiței fusese întunecată de pornirile violente ale tatălui,  cel mai intens vis al fetei fiind acela al unui foc:
„Alice și-a sprijinit spatele de spătarul scaunului. Simțea că o ard ochii și pleoapele îi sunt lipicioase. Și-a apăsat palmele pe filele cărții, peste o fotografie cu o siluetă umană din nuiele de răchită în flăcări. Oare ce miracol ar produce incendiul ei? Pentru început, nu s-ar mai auzi niciodată în casa lor sunet de lucruri sparte. Duhoarea acră a fricii n-ar mai apăsa pe nimeni. Alice ar putea să-și cultive grădina de zarzavaturi fără să fie pedepsită pentru că a folosit o săpăligă greșită. Ar putea să învețe să meargă pe bicicletă fără să simtă cum i se smulge părul din pielea capului în strânsoarea mânioasă a tatălui ei pentru că nu poate să-și țină echilibrul. Singurele semne pe care ar fi nevoită să le descifreze ar fi cele de pe cer, nu umbrele și norii care întunecau chipul tatei, ca să ghicească dacă avea să se comporte ca un monstru, sau ca un om capabil să prefacă un arbore de eucalipt într-un birou”.
Romanul Florile pierdute ale lui Alice Hurt poate fi privit ca o călătorie sinuoasă prin cotloane întunecate, care scoate la lumină și ține la suprafață puterea vindecătoare a poveștilor și a florilor - ferma de flori a bunicii June fiind mai ales un loc de reparat suflete zdrobite - , viața trăită adesea ca ecou al poveștilor citite,  importanța cuceririi libertății interioare, blândețea înțelegerii și a iertării.

                Holly Ringland, Florile pierdute ale lui Alice Hart, Traducere din engleză și note de Sînziana Dragoș, Editura Humanitas Fiction, 2020

No comments:

Post a Comment