„Noaptea târziu, când rămânea singură, Alice lucra la
caietul ei cu flori. Florile presate și cele desenate deveniseră refugiul ei,
ca și poveștile. Despre amintirile din copilărie, despre singurătate și
nesiguranță, despre viața pe care o trăise fără mama ei, despre resentimente,
durere, teamă și vinovăție. Despre visurile ei neîmplinite. Despre pedeapsa ei.
Despre dorința ei de a fi mistuită de dragoste”.
Florile
piedute ale lui Alice Hart este o carte
frumoasă. Nu doar ca obiect - atât coperta, cât și interiorul cărții fiind speciale,
desene sugestive sporind semnificațiile poveștilor, ci și ca artă narativă și
consistența psihologică a poveștilor care acoperă cu ușurință aproape 400 de
pagini. Poveștile sunt construite contrapunctic, violența domestică fiind
contrabalansată de forța frumuseții florilor și a poveștilor pe care
personajele le poartă cu ele.
Australia, o fermă unde cresc flori autohtone, povești
dure din viața mai multor generații de femei supuse violenței și abuzurilor
familiale, copii orfani sau maltratați, o fetiță care și-ar dori ca focul să-i purifice
tatăl, pentru a nu mai fi nici ea, nici mama însărcinată victime ale
brutalității masculine, iubirea unei bunici care se luptă la rândul ei cu
propriii demoni, puterea salvatoare pe care o oferă pasiunea pentru povești și
pentru flori (la fermă este conceput chiar un dicționar menit să renască
limbajul victorian al florilor prin care se transmitea ce nu se putea pune în
cuvinte), întunecate secrete de familie bine păzite de-a lungul generațiilor,
peisaje sălbatice marine, montane sau deșertice descrise cu voluptate, suspansul
bine menținut până la final – toate acestea îi oferă cititorului o proză
multistratificată, densă, însuflețită.
Romanul are treizeci de capitole, toate având ca titlu
numele unor flori din Australia. Acestora le sunt asociate desene și prezentări
succinte și sugestive, ale căror semnificații se vor regăsi transpuse în
poveștile pe care le prefațează. De pildă, primul capitol se numește „Orhideea
cu cioc roșu”, semnificația acesteia fiind dorința de a poseda, descrisă fiind
de autoare astfel: „Are nevoie de foc pentru a înflori. Răsare din bulbi care
pot să vegeteze. Petalele cărnoase au dungi de culoare rubinie intensă și se
înnegresc după ce au înflorit, de parcă ar fi carbonizate”.
Astfel este
introdus cititorul în sinuoasa și tulburătoarea poveste a micuței Alice Hurt care
la vârsta de nouă ani rămâne orfană după ce amândoi părinții mor într-un
incendiu, iar ea va fi luată în grijă de bunica June de a cărei existență nu
știuse până atunci. Până la moartea părinților, copilăria fetiței fusese
întunecată de pornirile violente ale tatălui, cel mai intens vis al fetei fiind acela al
unui foc:
„Alice și-a sprijinit spatele de spătarul scaunului. Simțea
că o ard ochii și pleoapele îi sunt lipicioase. Și-a apăsat palmele pe filele
cărții, peste o fotografie cu o siluetă umană din nuiele de răchită în flăcări.
Oare ce miracol ar produce incendiul ei? Pentru început, nu s-ar mai auzi
niciodată în casa lor sunet de lucruri sparte. Duhoarea acră a fricii n-ar mai
apăsa pe nimeni. Alice ar putea să-și cultive grădina de zarzavaturi fără să
fie pedepsită pentru că a folosit o săpăligă greșită. Ar putea să învețe să meargă
pe bicicletă fără să simtă cum i se smulge părul din pielea capului în
strânsoarea mânioasă a tatălui ei pentru că nu poate să-și țină echilibrul. Singurele
semne pe care ar fi nevoită să le descifreze ar fi cele de pe cer, nu umbrele
și norii care întunecau chipul tatei, ca să ghicească dacă avea să se comporte
ca un monstru, sau ca un om capabil să prefacă un arbore de eucalipt într-un
birou”.
Romanul Florile pierdute
ale lui Alice Hurt poate fi privit ca o călătorie sinuoasă prin cotloane
întunecate, care scoate la lumină și ține la suprafață puterea vindecătoare a
poveștilor și a florilor - ferma de flori a bunicii June fiind mai ales un loc
de reparat suflete zdrobite - , viața trăită adesea ca ecou al poveștilor
citite, importanța cuceririi libertății
interioare, blândețea înțelegerii și a iertării.
Holly Ringland, Florile pierdute ale lui Alice Hart, Traducere
din engleză și note de Sînziana Dragoș, Editura Humanitas Fiction, 2020
No comments:
Post a Comment