Cât e iarna de lungă și de lată, mă încăpățânez să-i fur drept plăcere căldura vreascurilor ce trosnesc în sobă. Și mângâierea încinsă a vinului fiert.
Ardere și abur păstrate până când dă colțul potecii de ghiocei, în căldura răcoroasă a dimineților și a serilor de primăvară. Fiecare cu cântecul ei de pasăre ce umple bătătura casei. Chiar și în miezul nopții, de-l trimiți pe omul de lângă tine tine să-i spună păsării să tacă. Măcar până la 4-5 dimineața. Liniștea aia în care nu urlă nici șacalii.
Anul ăsta am potcovit casa-n soare. În soarele adunat dintre acele de brad, strajă ferestrei și ochilor leneși. Mărțișor al serilor când vinul nu se mai fierbe. Îi ajunge aburul lunii.
No comments:
Post a Comment