Babilonia este una dintre puținele cărți de șase sute de pagini pe care am citit-o cu regretul că s-a terminat prea repede.
După Clitemnestra, în Babilonia Costanza Casati pune cap la cap fragmente de mit, istorie și legendă pentru a imagina portretul uneia dintre cele mai enigmatice figuri ale Antichității – Semiramida, regina asiriană care devine simbolul unei puteri dobândite împotriva tuturor limitărilor.
Romanul îi urmărește întreaga viață, de la copilăria marcată de violență și umilință până la ascensiunea pe tronul unei lumi dominate de război și ambiție, explorând tema puterii feminine într-un univers profund patriarhal.
Lumea din Babilonia pulsează de un exotism dens, aproape hipnotic, în care fiecare detaliu pare să reînvie un univers arhaic și crud. Casati construiește o frescă a Orientului antic populată de regi însetați de glorie, triburi războinice, vraci care citesc semnele zeilor în fum și în ficatul animalelor, profeți care vorbesc cu vocea destinului și sclavi ce poartă tăcerea ca pe o formă de supraviețuire. În acest decor, grandoarea, comploturile și violența se amestecă, iar puterea are mereu o dublă față: una sacră și una sângeroasă.
Dar valoarea și farmecul romanului cred că sunt date de arta povestirii lui Casati, care se remarcă prin alternanța dintre scenele de intensitate epică și pasajele de reflecție interioară, printr-un limbaj dens, senzorial, dar și printr-o construcție narativă care îmbină vocea mitului cu pulsul uman al personajului. Fragmentele din Epopeea lui Ghilgameș, presărate de-a lungul romanului, funcționează ca un contrapunct poetic și simbolic: ele aduc ecoul unei civilizații în care moartea, iubirea și setea de nemurire se împletesc, amplificând dimensiunea arhetipală a poveștii.
Costanza Casati, Babilonia, Editura Trei, Traducere din limba engleză de Laura Karsch, 2025
No comments:
Post a Comment