Cum se vede viața de la înălțimea morții

 

https://www.observatorcultural.ro/articol/cum-se-vede-viata-de-la-inaltimea-mortii/
În 10 minute și 38 de secunde în lumea asta stranie, roman nominalizat la Booker Prize în 2019, Elif Shafak își surprinde cititorii încă din primele rînduri, prin premisa din care se dezvoltă firul narativ: după moarte, mintea omului continuă să trăiască. Leila Tequila, o prostituată din Istan­bul, este una dintre numeroasele victime ale violenței sexuale, iar după ce este omorîtă și trupul îi este aruncat într-o pubelă (într-o noapte rece din noiembrie 1990), mintea sa continuă să lucreze la viteză maximă încă 10 minute și 38 de secunde. Creierul se încăpățînează să nu moară odată cu inima și „memoria îi funcționa mai departe, energică și sîrguincioasă, adunînd crîmpeie dintr-o viață care se apropia cu repeziciune de final. Își aminti lucruri pe care nici măcar nu știa că e în stare să și le amintească, lucruri pe care crezuse că le-a pierdut pentru totdeauna. Timpul deveni fluid, un șuvoi năvalnic de amintiri ce se scurgeau una într-alta, trecutul și prezentul fiind de nedespărțit“.

Structurat în trei părți sugestive – „Min­tea“, „Trupul“ și „Sufletul“ –, romanul devine o rememorare digresivă, pe baza căreia se încheagă povestea fetiței din provincie care ajunge pe paginile ziarelor ca prostituată ucisă la o periferie a Istanbulului. Dar nu este reconstituită doar viața ei, ci și viața celorlalte femei din jurul său integrate în tabloul întregii societăți. Ceea ce, bineînțeles, nu a fost pe placul autorităților din Turcia, care, după publicarea acestui roman, au acuzat-o pe Elif Shafak de obscenitate, scriitoarea aflîndu-se în dizgrațiile regimului politic încă din 2006, cînd, în Bastarda Istanbului, a abordat genocidul armean și represiunea politică în diversele ei forme.

La fiecare minut, plecînd de la o senzație din trecut – gusturile și mirosurile sînt elemente declanșatoare –, femeia își rememorează viața, începînd cu ieșirea din pîntecul mamei. Amintirile senzoriale ne poartă prin creierul Leilei și reînvie cele mai importante momente ale unei scurte existențe. Sarea cu care îi fusese frecat corpul după naștere ca să-i dea drumul îngerii și copila să poată scoate sunete este primul element din care se nasc poveștile trecutului. Fata se născuse în casa unui croitor care își ia și o a doua soție, căci prima nu îi oferă copii. Dar, după naștere, îi este dată primei neveste și crește considerîndu-și mama drept mătușă, privind neputincioasă cum mama își pierde mințile. La două minute după ce inima încetează să‑i mai bată, mintea Leilei își amintește gustul de lămîie și de zahăr și se vede fetiță de șase ani, singuratică: „Neastîm­părată și sprințară și întotdeauna un pic zăpăcită, se rostogolea de-a lungul zilelor ca o piesă de șah căzută pe podea, silită să născocească jocuri complicate doar pentru sine“. La trei minute de la moartea sa, apare mirosul cafelei cu cardamom, miros asociat cu strada bordelurilor din Istanbul, prilej pentru ca autoarea să ofe­re cititorului o perspectivă expresivă asupra memoriei: „Dar memoria omului seamănă cu un chefliu care a băut pînă tîrziu în noapte, dînd pe gît prea multe pahare: oricît s-ar strădui, nu e în stare să țină drumul drept. Se împleticește printr-un labirint în care totul e pe dos, mișcîndu-se adesea în zigzaguri amețitoare, insensibilă la rațiune și gata să se prăbușească de-a binelea“. La 16 ani fusese vîndută unui bordel. Trecerea celor patru minute aduce cu ea gustul pepenelui verde și imaginea unchiului care o abuzase sexual.

Cititorului nu i se înfățișează doar povestea tinerei, ci și un întreg tabou al societății și al culturii din Turcia, cu precădere un tablou al condiției femeii într-o lume plină de discriminări, un tablou care oglindește viața femeilor din Turcia, încă de la naștere. Femei de cele mai multe ori analfabete, care trebuie să ofere tinerețe, docilitate și fertilitate, care trebuie să accepte umilințe doar pentru că, atunci cînd au fost aduse de bărbat în casă, abia aveau din ce să trăiască. Femei care își conduc viața după superstiții, romanul fiind și o colecție a superstițiilor din Turcia. O femeie însărcinată nu se tunde, ca nu cumva să i se scurteze norocul, nu miroase trandafiri, ca nu cumva copilul să se nască cu semne vineții, nu pune în mîncare mirodenii, ca nu cum­va să aibă copilul pistrui sau alunițe, mănîncă gutui, ca să aibă copilul gropițe, doarme cu un cuțit sub pernă, ca să țină la distanță spiritele rele. Scriitoarea dovedește o atenție uimitoare la detalii, surprinzînd miezul lucrurilor mărunte care compun viața de zi cu zi, manifestarea și consecințele obiceiurilor conservatoare dintr-o țesătură socială opresivă, dominată de autoritatea masculină.

Leila e o femeie brutalizată, dar curajoasă. Romanul surprinde în nuanțe subtile și profunde urmele violenței, atît la nivel fizic, dar mai ales la nivel psihic, însă Leila rămîne un personaj umanizat, profund luminos. Știe sigur că nu vrea ca viața sa să se reducă la tabloul bine știut: „Un țînc agățat de picior, un copilaș în brațe, un soț căruia să nu-i iasă din cuvînt, o casă de ținut în perfectă ordine“. Învață din primii ani că tandrețea și afecțiunea trebuie ascunse, știe că trebuie să lupte cu interdicțiile aflate la fiecare pas, într-o societate dominată de coduri patriarhale și religioase, de misoginism și de ipocrizie religioasă. O ajută cei cinci prieteni care se strecoară luminos în amintirile Leilei, fiind plasa ei de siguranță. Și ei sînt niște mărginași, ciudați neintegrați în standardele societății, dar devin expresia prieteniei, care se dovedește mai importantă decît familia și decît societatea, iar cartea cuprinde și poveștile lor de viață. Romanul devine astfel o pledoarie pentru prietenie și pune în prim-plan puterea feminină, cartea fiind dedicată femeilor din Istanbul și orașului care pentru scriitoare a fost, este și va rămîne de genul feminin, așa cum afirmă la începutul cărții.

Romanul se mișcă între diversele planuri ale existenței, în timp, în spațiu, printre personaje extrem de bine individualizate, și astfel se naște o lume multidimensională, văzută milimetric, ca prin ochiul păsării care planează deasupra hărții cu care se deschide romanul. O lume mistică și lirică pe alocuri.