Ryū Murakami este unul dintre cei mai
cunoscuți, dar și cei mai controversați scriitori din Japonia. A mizat pe
neașteptat, pe suprinzător și a câștigat, devenind celebru grație unor romane
întunecate ce explorau violența, furia, sexul sau drogurile și puneau în fața
cititorului copii abuzați, prostituate, personaje brutale, psihopate, rebeli cu
sau fără cauză, oameni bolnavi care caută sens într-o societate superficială,
supusă materialismului.
Cărțile și filmele sale au stârnit mereu
vâlvă. Declara Ryū Murakami într-un interviu: „În ceea ce privește conștiința, noi,
ființele umane, avem un întreg univers de întuneric și haos. Facultatea
rațională este doar o mică parte din noi. Încercăm să controlăm părțile
întunecate cu legi, morală, bun simț și așa mai departe, dar ființele umane
sunt prea profunde, diverse și libere pentru a fi cuprinse de astfel de
lucruri”.
Viața unor personaje bizare, scufundate
în întuneric și haos constituie teritoriul obișnuit al scriitorului japonez. Însă
omul din spatele lor este o prezență calmă, relaxată. Este un om cu poftă de
viață, binevoitor, empatic, lucid și mai ales implicat. Ryū Murakami a fost
mereu preocupat de evoluția societății japoneze în cadrul căreia nu există
interes pentru individ, ci doar pentru colectivitate. Prezența americană în
Japonia și influența pe care aceasta continuă să o aibă asupra niponilor este o
temă constantă în romanele sale. Autorul scoate din adâncurile întunecate ale
societății japoneze oameni revoltați, dar care nu știu ce formă să dea
revoltei, frustrărilor, violența fiind cel mai adesea forma lor de manifestare.
Furia, componentă vitală a romanelor sale, devine o formă de exprimare, uneori
fără țintă în lumea reală, exterioară. Mai ales în cazul tinerilor care se simt însingurați și irelevanți în societate,
el însuși având o copilărie și o adolescență nu tocmai liniștite.
Mulți consideră că arta uneori violentă
și sadică a Japoniei are tocmai acest rol de a atenua astfel de tendințe în
lumea reală. Murakami mărturisea că prin literatura sa încearcă să-și înfurie
cititorii, să le arate cum să-și canalizeze furia. Și crede că japonezii chiar
ar trebui să fie mai supărați în special din cauza oportunităților pentru tineri.
Literatura sa nu îi poate forța, dar îi poate orienta, scriitorul invocând o
zicală celebră care spune că poți conduce un cal la un lac, dar nu îl poți
forța să bea.
Ryū Murakami a fost un adolescent furios
și a găsit modalități de a-și exprima furia. Fiu de profesori, în timpul
liceului s-a baricadat pe acoperișul școlii sale în cadrul unei mișcării
studențești împotriva războiul din Vietnam. A simpatizat cu mișcarea hippie,
s-a alăturat unei trupe rock și a început să facă filme indie. El a devenit, cu
alte cuvinte, un prototip al multora dintre personajele sale rebele.
Așa
cum este și cazul romanului 69
publicat de către Ryū Murakami în anul 1987 și tradus în 2022 la Editura
Polirom de către Iolanda Prodan. Este un roman efervescent, cu substrat
autobiografic, o cronică a anului 1969, așa cum l-a trăit protagonistul, un
tânăr nonconformist de șaptesprezece ani, aflat în ultimul său an de liceu, în
condițiile în care, după al Doilea Război Mondial, un puternic val al culturii
americane a cuprins Japonia. Un an pentru care personajul narator are încă din
primul paragraf următoarele repere: „O mie nouă sute şaizeci şi nouă. Anul în
care examenul de admitere la Universitatea Tokyo a fost anulat, în care The
Beatles au lansat The White Album, Yellow Submarine şi Abbey Road, iar cei de la The Rolling Stones au scos cel mai tare
single al lor, Honky Tonk Women, în
care tinerii cu plete, cărora li se spunea hipioți, scandau pentru dragoste şi
pace. La Paris, De Gaulle demisionase, războiul din Vietnam era în plină
desfăşurare, iar fetele de liceu nu foloseau tampoane, ci cârpe din bumbac”.
Acțiunea se petrece în Sasebo, orășelul
de provincie în care a crescut și Ryū Murakami, oraș în care se află și o bază
militară americană, influența americană asupra vieții din Japonia fiind tema
recurentă a literaturii sale. Romanul este scris la persoana întâi de către
persoanjul care, la treizeci și doi de ani, rememorează anul în care avea șaptesprezece
ani, un ultim an de liceu, an al răzvrătirilor adolescentine. La șaisprezece
ani fugise puțin de acasă de acasă, pentru a avea timp să mediteze și pentru a
scăpa de maratonul impus de școală. Dar și de povara virginității. Ken, copilul-lup, e hrănit de nihilismul lui
Nietzsche și urăște învățatul. E fascinat de muzica rock, de poeziile lui
Rimbaud, de filmele lui Godard, de festivaluri și de actele de frondă. Recită
din Rimbaud, se lasă tulburat de violetul apusului de soare și fredonează
cântecele celor de la Rolling Stones. Entuziasmat de nou și de neobișnuit, de
tot ce ar fi putut intra în categoria underground,
vrea cât mai multă distracție și cât mai multe fete, dar la șaptesprezece ani e
încă virgin, eliberarea de această povară fiind în sine o aventură și o cauză.
În paralel cu tabloul sistemului de
învățământ din Japonia și al atitudinii unei generații de tineri, tabloul
societății japoneze se conturează și el cu ușurință: „Cu 150 de yeni primiți de
la maică-mea, eu mi-aş fi putut lua un bol de supă cu tăiței, lapte, două
chifle, una cu aromă de pepene galben şi una cu sos de curry, plus o gogoaşă cu
gem. Renunțam la lapte, mulțumindu-mă doar cu o chiflă cu sos picant de curry.
Puneam banii rămaşi deoparte, ca să-mi cumpăr cărţi de Sartre, Genet, Céline,
Camus, Bataille, Anatole France şi Kenzaburo Oe. Pe naiba! Era lista mea lungă
de baliverne sub care ascundeam adevăratul motiv pentru care aveam nevoie de
bani - ca să pot intra în cafenelele şi discotecile unde puteam agăţa puicuțele
uşuratice de la Colegiul de fete Junwa, o şcoală privată unde procentul de
zeiţe ale frumuseții trecea lejer de două zeci la sută”.
Lăsând la o parte tenebrele și violența
din Albastru nemărginit, aproape transparent
sau Copii de aruncat, Ryū Murakami
continuă și în acest roman să își exprime îngrijorarea pentru lipsa
oportunităților tinerilor din Japonia. Adolescenții din 69 își exprimă revolta față de așteptările înăbușitoare prin
intermediul unor simboluri ale culturii pop occidentale, paginile cărții
devenind un savuros amestec de poezie, muzică, filme, filosofie, festivaluri, iubiri și mai ales de stări de
spirit de la sfârșitul anilor ʼ60. Neliniștea și bravada adolescentină, onestitatea
și dezinvoltura vocii narative, provocarea senzorială a amestecului de cuvinte
din frazele lui Murakami, pasajele amuzante, tonul sprințar și ritmul alert al relatării
poznelor adolescentine, îmblânzite de muzică și de poezie, fac din acest roman
o carte care se citește cu plăcere, adesea cu zâmbetul pe buze, Ryū Murakami
suprinzându-și din nou cititorii.
Ryū Murakami, 69, Traducere din limba japoneză și note de Iolanda Prodan, Polirom
2022
No comments:
Post a Comment