Un personaj cu sindrom Asperger

http://suplimentuldecultura.ro/29156/un-personaj-cu-sindrom-asperger

În 2013, scriitorul australian Graeme Simsion publica romanul The Rosie Project, care a devenit unul dintre preferatele lui Bill Gates. Ca­r­tea a fost tradusă în aproape patruzeci de limbi, povestea de dragoste dintre un bărbat cu sindrom Asperger și Rosie cucerind cititorii. La mai puțin de doi ani distanță, Graeme Simsion a publicat un nou roman, continuare a primului, dar care se poate citi și independent – Efectul Rosie, în centrul său fiind tot cei doi tineri, trecuți de faza de îndră­gostire, plecați din Australia și stabiliți în New York, acum fiind căsătoriți.

Don Tillman are patruzeci de ani, este profesor de genetică și știe că sindromul Asperger de care suferă îl face special, având „circuitele conectate altfel“, așa cum îi va spune Rosie într-un moment tensionat. Probabil aspectele ce țin de acest sindrom sunt mult mai puțin cunoscute decât cele asociate autismului, cu care de altfel este adesea confundat. Principala privare pe care i-o produce sindromul Asperger individului este aceea de a empatiza cu ceilalți, de a le înțelege emoțiile și nevoile emoționale și de exprima la rândul său emoții, de a opera cu limbajul emoțiilor, ceea ce provoacă un soi de incompetență socială.

Efectul Rosie ne oferă o perspectivă cuprinzătoare, atât din interiorul personajului, cât și din exterior, căci Don este căsătorit cu Rosie, care este medic rezident, și are alți șase prieteni care, într-un fel sau altul, au legătură cu domeniul psihologiei. În plus, abordarea, deși cât se poate de serioasă, este plină de umorul provocat de consecințele imprevizibile ale unor acțiuni sau replici.

Prin urmare, personajul nu este privit prin prisma unor oameni comuni, incapabili să înțe­leagă manifestările acestui sindrom. Iar una dintre reușitele cărții este aceea de a ne arăta că, în ciuda raționamentelor logice perfecte cu care se raportează la realitatea văzută în cele mai mici detalii și în ciuda incapacității de a exprima emoții, individul cu sindrom Asperger nu este totuși lipsit de emoții, ba chiar trăiește emoții puternice. Doar că acestea nu ajung la ceilalți sau ajung într-o formă denaturată, ceea ce provoacă complicații bilaterale.

Un personaj cu care nu ai cum să nu empatizezi

Dincolo de calcule, abilitatea de a analiza motivații umane e deficitară, ca și aceea de a descifra sem­nificații social-umane. Pe Rosie o iubește foarte mult, dar aceasta ajunge să-i fie soție ca rezultat al „proiectului soția“ și, deși o iu­bește, nu se gândește să-i spună asta de mai multe ori:

„— Nu încerca s-o sufoci cu argumente. Și nu uita să-i spui c-o iubești.

— Știe asta.

— Când i-ai zis ultima dată c-o iubești?

— Sugerezi că ar trebui să-i comunic asta de mai multe ori?

Dragostea e o stare continuă. Și starea asta nu suferise modificări semnificative de când ne căsătorisem – poate intervenise o diminuare a limerenței, a iubirii necondiționate, dar mi se păruse inu­til să-i furnizez lui Rosie un raport de progres în această privință“.

Graeme Simsion reușește să creeze un personaj cu care nu ai cum să nu empatizezi, căci îl pune în circumstanțe în care primează onestitatea și umorul uneori involuntar, iscat chiar din dorința de a ajuta, de a înțelege și de a face ce e bine. Cu atât mai mult cu cât Don este pus într-o situație extremă: după ce se căsătorește cu Rosie, căsătoria fiind de neconceput pentru el până la întâlnirea cu aceas­ta (și este rezultatul aplicării unui chestionar menit să îi asigure femeia perfectă), se trezește că, fără a fi vreodată planificat, va fi tată. Și va trebui să înțeleagă noile nevoi ale soției sale, să se adapteze la ele și să se pregătească el însuși pentru noul rol. Și pentru asta recurge la fel și fel de ra­ționamente și de­ducții logice, face muncă de cercetare, studii de caz. Devine expert în parenting și hrană sănătoasă. Îi cere tatălui său să proiecteze și să construiască un pătuț inedit, cu izolare fonică, dar mișcările copilului îl lasă rece și nu înțelege nici de ar fi fost bine să-și însoțească soția la ecografie. Tehnic și științific atinge perfecțiunea, dar emo­țio­nal face totul pe dos, determinând-o pe Rosie să ia în calcul despărțirea.

Sunt multe situațiile din ro­man în care intențiile sale bune capătă în viața socială alte cono­tații și multiplele perspective pe care le aduce împreună Graeme Simsion fac să ajungă la cititor niveluri de trăire și înțelegere diferite. Privind la joaca unor copii dintr-un parc, încalcă o regulă știută de toți, dar nu și de el: aceea de a nu se apropia de un copil într-un parc de joacă. Astfel ajun­ge în arestul poliției și e nevoie de anchete sociale care îi complică și mai mult existența. Lucrând și cu jumătate de normă într-un bar, când vine momentul să-i propună unei femei mai pli­nuțe un coctail, îi spune acesteia, jignind-o fără să-și dea sea­ma, că, în cazul în care e gravidă, ar trebui să ia o băutură fără alcool. Încercând să o convingă pe Rosie să nu plece în Australia, devine suspect de terorism, determinând întoarcerea unui avion.

Viața este o problemă științifică ce trebuie rezolvată

Va recunoaște cu luciditate, la un moment dat: „Am foarte multă experiență în gestionarea penibilului, care a fost rezultatul lipsei mele de sensibilitate față de alții“.

Pentru Don, viața este o problemă științifică ce trebuie rezolvată și, dacă reușește să fie soț, marea dilemă a tuturor este dacă va putea rezolva și ecuația în care va fi tată. Anxietatea asociată perspectivei ca un bărbat cu sindrom Asperger să devină părinte este trăită acut de toți cei implicați, știind dificultățile de relaționare pe care le are Don și pe care, înaintea tuturor, le conștientizează mai ales el: „Eram un schilod, un infirm, un individ incapabil să dezvolte sentimentele necesare care să genereze un comportament normal. Răspunsul meu emoțio­nal venea doar în relație cu Rosie. Era de un nivel foarte ridicat și, dacă aș fi fost capabil să redi­rec­ționez o parte din sentimente înspre copil […], atunci problema ar fi fost rezolvată“.

Graeme Simsion a empatizat profund cu personajul său deloc convențional și l-a plasat într-o poveste romantică, datorită căreia avem posibilitatea de a ne raporta diferit la „ciudații“ de lângă noi, empatizând la rândul nostru cu limitele lor genetice. Și, în cazul romanului Efectul Rosie, empatizăm cu efortul și perse­ve­rența personajului care își conș­tientizează și își acceptă anorma­litatea, străduindu-se să le ofere celor din jur confort emo­țional, fie și pe baza raționa­men­telor, a logicii, victoriile sale de natură interpersonală fiind cu atât mai mult de apreciat.

Graeme Simsion, Efectul Rosie, traducere din limba engleză și note de Ines Hristea, Polirom, 2019