În „Viața fericită”, David Foenkinos pornește de la o practică reală întâlnită în Seul, în cadrul căreia oameni aflați la capătul puterilor participă la simulări ale propriilor funeralii pentru a reflecta asupra sensului existenței. Această experiență neobișnuită îi obligă să privească viața din perspectiva sfârșitului și să redescopere ceea ce contează cu adevărat: iubirea, timpul și legăturile umane. Personajele lui David Foenkinos descoperă că moartea este și o oglindă în care viața poate fi văzută mai limpede, iar fericirea este de fapt o formă de luciditate.
Romanul poate fi citit și prin simbolistica florii Lycoris radiata, cunoscută în Japonia sub numele de higanbana. Ea înflorește în preajma echinocțiului de toamnă, în perioada numită Higan, când, potrivit tradiției budiste, granița dintre lumea celor vii și cea a morților devine mai permeabilă. Simbol al despărțirii, al trecerii și al renașterii, această floare oferă o cheie de lectură subtilă pentru romanul lui Foenkinos, care transformă confruntarea cu moartea într-o meditație sensibilă asupra fragilității vieții și a frumuseții ei trecătoare.
„Trimiterea la filmul lui Luchino Visconti adaptat după romanul lui Thomas Mann, îi trezi dorinţa de a-l revedea. În fața imaginilor cu plaja Lido pustie, retrăi rătăcirea lui din Seul; era un fel de ecou între aceste două țărmuri triste. Éric fusese marcat de fraza de început din Moarte la Veneția: «Cel care contemplă frumuseţea este deja predestinat morţii». În faţa unui tânăr pe care-l găseşte sublim şi divin, eroul pare prizonierul fascinației lui. După o asemenea trăire intensă, nu mai există nimic altceva. Moartea şi frumuseţea se oglindesc una în cealaltă. Sloganul Lycoris putea fi exact opusul: «Cel care contemplă moartea este predestinat frumuseţii».”
Humanitas Fiction
Traducere de Iuliana Glăvan
https://humanitas.ro/humanitas-fiction/carte/viata-fericita
No comments:
Post a Comment