Istanbul. Sandvișul cu pește

Balık ekmek (peștele-pâine, sandvișul cu pește) face parte din viața cotidiană a Istanbulului încă din secolul al XIX-lea. Pescarii de pe Bosfor sau din Golful Golden Horn prindeau peștele și îl preparau direct la grătar, pe barcă, apoi îl serveau imediat pe pâine crocantă celor care treceau pe mal sau pe poduri. Noi nu l-am mâncat de pe barcă, ci de lângă podul Galata, seara, când apa își strângea luminile, iar moscheile se aprindeau tainic în aerul sărat și în fosnetul orașului cu care am simțit că împărțim aceeași seară.

Istanbul. Sucul de rodie

 

Uneori, dimineața, mai fac câte un ceai de rodie, în amintirea celui mai bun suc de rodie băut în dimineața însorită a Anului Nou, la Istanbul.  Roșul lui intens ca o promisune nerostită, rămășițele de sâmburi striviți, gustul care te îndemna să iubești și mai mult viața. Îmi plăcea sucul de rodie, proaspăt stors cu presa manuală, încă din Maroc. Dar cel din povestea trăită la Istanbul l-a întrecut. Poate tocmai datorită poveștii. Și datorită pisicii care torcea a timp încetinit. Și poate datorită zăpezii incredibile care a început să cadă după ce l-am terminat. Și poate celor 17 km hoinăriți pe jos în acea zi de savurat orașul, pe îndelete totuși, cu alte povești și mult râs printre ziduri vechi, la adăpostul căldurii tandre, ce îmblânzea frigul de afară.

Annie John – romanul unei despărțiri

 

Născută în 1949, în Antigua, Jamaica Kincaid a crescut într-o societate colonială dominată de valorile britanice, experiență care va marca decisiv literatura ei, alături de relația dificilă cu propria mamă. Plecată din insulă la doar 16 ani, Kincaid va deveni una dintre cele mai incomode voci ale literaturii postcoloniale, interesată de felul în care puterea se insinuează atât în istorie, cât și în spațiul intim al familiei.

Bazat pe elemente autobiografice, cu acțiunea plasată în Antigua anilor ’50, o insulă aflată încă sub dominație colonială britanică, romanul Annie John (1985) urmărește copilăria și adolescența unei fete inteligente, sensibile și nonconformiste, accentul câzând pe relația complexă cu mama ei. Desprinderea dureroasă de aceasta se dovedește singura șansă de a-și construi o identitate proprie, dincolo de educația plină de prejudecăți de pe insulă.

Romanul surprinde, fragmentar, copilăria fericită, când mama și fiica par o singură ființă, primele experiențe școlare, în care Annie este elevă exemplară în fața profesorilor, dar are un comportament considerat condamnabil de adulți atunci când scapă de supravegherea lor, descoperirea corpului, a sexualității și a prieteniei, toate trăite pe ascuns, confruntarea cu mentalitatea agresivă și disprețuitoare a băieților, trădarea - Annie însăși încălcând, în mod repetat, ideea de prietenie, boala care durează câteva luni, asemenea ploii ce oprește în loc viața insulei și, în final, plecarea de pe insulă, o dezrădăcinare ce ar trebui să-i aducă libertatea de a trăi după propriile reguli.

Scrisul Jamaicăi Kincaid este în același timp poetic și neiertător, traversat de furie, tandrețe și o profundă conștiință a identității. Dragostea inițială dintre mamă și fiică se transformă treptat într-o relație dominată de control, reproș și resentiment. În primii ani, cele două par o singură ființă: dorm împreună, se îmbracă la fel, se spală împreună, împărtășesc iar și iar povestea fiecărui obiect păstrat de mamă într-un cufăr. Mama este centrul universului afectiv al copilului, iar casa un spațiu al siguranței absolute.

Însă, odată cu apropierea adolescenței, mama începe, gest cu gest, să se retragă, să impună reguli, distanțe și să pregătească parcă marea despărțire. Dragostea se transformă în autoritate, apropierea în control, iar adolescenta se simte respinsă, abandonată, încercând o vreme să apere, măcar în ochii celorlalți imaginea idealizată a mamei. Annie nu înțelege imediat ce i se întâmplă, dar resimte schimbarea ca pe o trădare. Furia care se naște din această pierdere este profundă și adesea mută, dar va modela întreaga ei relație cu lumea.

Citind Annie John, ai senzația unei copilării care se rupe încet, aproape fără zgomot, dar iremediabil. Maturizarea este determinată de  pierderea unei iubiri absolute, a siguranței de a fi „una” cu mama, a unei lumi în care totul părea încă la locul lui, și, pagină cu pagină, simți tristețea și furia adâncite în corp, în suflet, în privirea cu care va fi iremediabil învăluită lumea.

Jamaica Kincaid, Annie John, Traducere și note de Anca Dumitru, Humanitas Fiction, Raftul Denisei, 2025