Recompensată cu Premiul Pulitzer pentru non-ficțiune generală în 2024 și finalistă la Premiul Orwell pentru literatură politică, "O zi din viața lui Abed Salama" explorează realitățile profunde și dureroase ale vieții palestinienilor din Cisiordania ocupată. Deși are structura și intensitatea emoțională a unui roman, este de fapt o investigație jurnalistică transformată într-o poveste profund umană, despre o tragedie reală.
Cartea are ca punct de plecare un accident tragic din 2012: un autobuz școlar s-a ciocnit cu un camion, s-a răsturat și a luat foc. Mai mulți copii palestinieni și un profesor au murit, mulți alții au suferit arsuri. Acea porțiune a autostrăzii era prost întreținută și circulată în mare parte de palestinieni, în timp ce israelienii foloseau o autostradă recent construită în apropiere.
Nathan Thrall urmărește ziua acelui accident din perspectiva lui Abed Salama, un tată palestinian divorțat care află că autobuzul care transporta copiii – inclusiv pe fiul său, Milad – a fost implicat într-un accident. Din acest punct începe o zi a căutării disperate, a așteptării și incertitudinii. Încercând să afle soarta fiului său, Abed se lovește de zidurile (unele reale, altele birocratice) ale unui sistem care, departe de a proteja vieți, pare organizat pentru a împiedica exact asta. În încercarea disperată de a afla ce s-a întâmplat cu fiul său, Abed devine personajul central prin care se articulează o întreagă rețea de povești individuale, destine fracturate și sisteme opresive.
Tema dezumanizării este centrală. Palestinienii, chiar și în momentele cele mai fragile ale existenței lor – boală, suferință, doliu – sunt tratați ca o populație suspectă, periculoasă, inferioară. Nu e nevoie de scene de violență explicită pentru a înțelege cruzimea sistemului; e suficient să vezi cum un tată nu poate ajunge la spitalul unde ar putea fi copilul său, pentru că nu are permis. Cum ambulanțele întârzie din motive „de securitate”. Cum granițele invizibile devin, într-o clipă, ziduri impenetrabile.
"Școlile UNRWA care deserveau Tabăra Shuafat erau la fel de rele. Unii adolescenți se drogau. Substanța cea mai populară era „Nisa": marijuana, tutun sau alte ierburi pline de chimicale - pesticide, acetonă, eter, otravă de șobolani, orice te amețea. De aici, puștii treceau la heroină, care se vindea fără fereală pe străzi. Dependenții erau din ce în ce mai tineri, ca și adolescenții internați pentru supradoze.
Părinții care își permiteau își înscriau copiii la școli private, majoritatea nereglementate. În februarie 2012, o astfel de școală a închiriat un autobuz ca să-și ducă elevii la un loc de joacă din Kufr Aqab. Compania de transport a trimis un autobuz vechi de douăzeci și șapte de ani, înmatriculat ilegal, să circule pe şoselele aglomerate, neîntreținute, neiluminate, fără polițiști și fără separatoare între sensuri."
Traducere - Andreea Năstase
No comments:
Post a Comment