Yaniv Iczkovits este un scriitor
israelian care, deși a început să primească premii pentru scrierile sale încă
din 2007, a devenit cunoscut după ce a publicat în 2015 romanul Fiica măcelarului, un roman dens care
explorează îndeosebi tema evreității în Rusia țaristă a secolului al XIX-lea.
Bunicul său a fost unul dintre supraviețuitorii de la Auschwitz, iar după
Holocaust, bunicii săi au emigrat, trăind o vreme și în România. Yaniv
Iczkovits a făcut parte din trupe de comando, luptând în Lebanon, dar are și un
doctorat în filozofie, pe tema relației dintre etică și limbaj în opera lui
Ludwig Wittgenstein.
Autorul și-a dat seama că dincolo de
experiența Holocaustului, știe prea puține lucruri despre viața cotidiană a
strămoșilor săi și a dorit să afle mai multe despre existența normală a
acestora. Astfel a apărut romanul Fiica
măcelarului unde a abordat evreitatea, fără să insiste pe problema antisemitismului,
a persecuțiilor sau a Pogromului. Dinamica familiei, relația dintre evrei și
vecinii creștini, dar mai ales condiția femeii în comunitățile evreiești din
estul Europei i-au suscitat interesul.
Ca și viața autorului, Fiica măcelarului este un roman surprinzător,
inedit, fascinând prin talentul cu care Yaniv Iczkovits a amestecat istoria,
mentalitățile unor comunități închise, relația dintre religie și politică,
violența, suspansul, picarescul, condiția femeii, intriga polițistă, umorul
negru, ironia, substratul filozofic și dimensiunea identitar-culturală a limbajului.
Fiica
măcelarului este un roman cu o puternică simpatie
pentru personajele feminine. Romanul începe prin a ne introduce într-un mod
extrem de inteligent, în viața lui Mende, una dintre cele două fiice ale
măcelarului din titlul romanului, cititorul având în față reproducerea unui
anunț dintr-un ziar al vremii, în care o femeia își căuta soțul. Povestea de
viață a lui Mende este una reprezentativă pentru condiția femeilor evreice din
Rusia anilor 1890. Soțul o părăsește pe ea și pe cei doi copii, tânăra femeie
rămânând să trăiască, fără bani, fără niciun venit, în casa sărăcăcioasă a
socrilor, cu speranța că bărbatul o să apară într-o bună zi. Altă speranță nu
poate avea, căci femeile părăsite de bărbați – o realitate des întâlnită în
comunitățile evreiești chiar și azi – nu aveau dreptul să ceară divorț sau să
fie considerate libere. O ajută Fanny, sora ei, autorul făcând o incursiune în
copilăria acestora și redând tăios scene pline de cruzime, trăite de fete în
primii lor ani de viață, în strâmta lor comunitate evreiască.
Fanny este personajul central al cărții,
ea este fiica măcelarului, cea care îi moștenește stăpânirea de sine și
priceperea în mânuirea cuțitului. Copila a crescut fără căldură din partea
mamei bolnave. Abia când aceasta moare, se poate lipi de cadavrul ei,
nemaifiind alungată. Încă de mică învață
să sacrifice animalele, pentru prima dată o fată având rol de măcelar într-o astfel de comunitate. Într-o zi
asistă la încăierarea dintre bunic și câine. Miza este un os, iar rezultatul este
rănirea câinelui, care nu vrea să dea drumul la os, și moartea bătrânului pe
care se răzbună câinele. Iar Fanny asistă neclintită la întreaga scenă, moment
care o determină să renunțe la sacrificarea animalelor: „începînd de atunci,
Fanny nu a mai avut nevoie să ucidă pentru a putea evoca amintirea sânului
matern”. Își va păstra însă, lipit de picior, cuțitul de măcelar. Dacă Mende
este femeia conformistă, care se supune regulilor comunității, Fanny este o
sălbăticiune și într-o zi, la 24 de ani, revoltată din cauza complicității
comunității, dispare de lângă soțul său, un brânzar blând și încet la minte, plecând
să-l caute pe soțul lui Mende, pentru a-l convinge pe acesta să semneze actul
de divorț. Riscurile pe care și le asumă sunt pe măsura interdicției ca o
evreică să călătorească dincolo de teritoriul comunității. Însă are asupra sa cuțitul
cu care face prăpăd printre cei care încearcă să îi stea în drum.
E o călătorie plină de peripeții, dar și
de semnificații, ea încercând de fapt să restabilească ordinea, să reașeze
lucrurile în matcă, act ce poartă numele de tikkun.
Este o realitate că în acea vreme, adesea bărbații își părăseau soțiile și
copiii fără să se mai întoarcă sau se întorceau peste mulți ani. Iar în
tradiția evreiască, când soțul pleacă, femeia rămâne în starea de agunah, adică viața ei este pur și
simplu suspendată, legată. Nu poate divorța, nu se poate recăsători, e pur și
simplu încremenită în starea de așteptare. Singura șansă este ca soțul să se
reîntoarcă sau să obțină de la el semnătura pe un act de divorț. Ori să fie
mort.
Pentru ca viața surorii sale să poată
continua, Fanny refuză complicitatea la nedreptate și își asumă o călătorie
sălbatică, ea nefiind o simplă femeie evreică, ci fiica măcelarului. Dacă Yaniv
Iczkovits și-ar fi ales drept protagonist un bărbat, călătoria acestuia nu avea
famec, căci bărbații evrei puteau pleca oricând, oriunde, fără să li se ceară
socoteală. Iar pe de altă parte nu îi interesa condiția femeilor părăsite și nu
și-ar submina singuri poziția de stăpâni. Însă pentru o femeie, o astfel de
călătorie nu putea fi decât extraodinară, cu atât mai mult cu cât are alături
un bărbat care nu are nimic în comun cu stereotipurile societății. E luntrașul
Jijek, cel tăcut și neclintit, alt personaj memorabil care nu se supune
regulilor prestabilite de societate. Doar cu ajutorul lui e posibilă călătoria
lui Fanny, doar pe el se poate baza.
În peripețiile acestei femei sălbatice
este implicată și poliția secretă din Rusia care anchetează crimele. Novak, polițistul
care o va ajuta pe Fanny, își dă seama după felul în care este despicat
grumazul unor tîhari că este o taietură evreiască și pleacă pe urmele evreilor
criminali. Iar pentru asta se strecoară deghizat printre oameni și privește
evreii dintr-un unghi exterior, autorul încercând și în felul acesta să
depășească șabloanele literaturii despre evrei. Iar unul dintre planurile
romanului pune în evidență tocmai transformarea sa lăuntrică, contrastul dintre
abordarea lui și reacția comunității evreiești.
Iczkovits regretă că, odată cu lumea
nouă a Israelului, s-a trecut de la idiș la ebraică, uneori poliția recurgând
chiar la amenzi pentru cei care erau prinși că vorbesc în idiș. De aceea, în
roman sunt păstrate cuvinte esențiale din cultura și tradițiile religioase
evreiești, ele apar în idiș, netraduse și asta îl solicită pe cititor să le
înțeleagă sensul din context, dar îl ajută și să simtă mai bine acea lume. Iar
numele traducătoarei Ioana Petridean este o garanție pentru calitatea
traducerii și a notelor ce însoțesc textul.
Yaniv Iczkovits, Fiica măcelarului. Răzbunarea lui Mende
Speismann de mâna surorii sale, Fanny, Traducere din engleză și note de
Ioana Petridean
No comments:
Post a Comment