Monday, June 27, 2022

Revoltă cu poezie și muzică

https://suplimentuldecultura.ro/38249/revolta-cu-poezie-si-muzica

 Ryū Murakami este printre cei mai cunoscuți, dar și printre cei mai controversați scriitori din Japonia. A mizat pe ne­așteptat, pe surprinzător – și a câștigat, devenind celebru grație unor romane întunecate ce explorau violența, furia, sexul sau drogurile și puneau în fața cititorului copii abuzați, prostituate, personaje brutale, psihopate, rebeli cu sau fără cauză, oameni bolnavi care caută sens într-o societate superficială, supusă ma­te­rialismului.

Cărțile și filmele sale au stârnit mereu vâlvă. Declara Ryū Murakami într-un interviu: „În ceea ce privește conștiința, noi, ființele umane, avem un întreg univers de întuneric și haos. Facultatea ra­țională este doar o mică parte din noi. Încercăm să controlăm păr­țile întunecate cu legi, morală, bun simț și așa mai departe, dar ființele umane sunt prea profunde, diverse și libere pentru a fi cuprinse de astfel de lucruri“.

Viața unor personaje bizare, scufundate în întuneric și haos, constituie teritoriul obișnuit al scriitorului japonez. Însă omul din spatele lor este o prezență calmă, relaxată. Este un om cu poftă de viață, binevoitor, empatic, lucid și mai ales implicat. Ryū Murakami a fost mereu preocupat de evoluția societății japoneze în cadrul căreia nu există interes pentru individ, ci doar pentru colectivitate.

 

Un prototip al multora dintre personajele sale rebele

 

Prezența americană în Japonia și influența pe care aceasta continuă să o aibă asupra niponilor este o temă constantă în romanele sale. Autorul scoate din adâncurile întunecate ale societății japoneze oameni revoltați, dar care nu știu ce formă să dea revoltei, frustrărilor, violența fiind cel mai adesea manifestarea pe care o acceptă. Furia, componentă vitală a romanelor sale, devine o formă de exprimare, uneori fără țintă în lumea reală, exterioară. Mai ales în cazul tinerilor care se simt în­singurați și irelevanți în societate, el însuși având o copilărie și o adolescență nu tocmai liniștite.

Mulți consideră că arta une­ori violentă și sadică a Japoniei are tocmai acest rol de a atenua astfel de tendințe în lumea reală. Murakami mărturisea că prin literatura sa încearcă să-și înfurie cititorii, să le arate cum să-și canalizeze furia. Și crede că japonezii chiar ar trebui să fie mai supărați, în special din cauza opor­tunităților pentru tineri. Literatura sa nu îi poate forța, dar îi poate orienta, scriitorul invocând o zicală celebră care spune că poți conduce un cal la apă, dar nu îl poți forța să bea.

Ryū Murakami a fost un adolescent furios și a găsit modalități de a-și exprima furia. Fiu de profesori, în timpul liceului s-a baricadat pe acoperișul școlii sale în cadrul unei mișcării studențești împotriva războiul din Vietnam. A simpatizat cu mișcarea hippie, s-a alăturat unei trupe rock și a început să facă filme indie. El a devenit, cu alte cuvinte, un prototip al multora dintre personajele sale rebele.

 

Un ultim an de liceu, an al răzvrătirilor adolescentine

 

Așa cum este și cazul romanului 69 publicat de către Ryū Murakami în anul 1987 și tradus în 2022 la Editura Polirom de către Iolanda Prodan. Este un roman efervescent, cu substrat autobiografic, o cronică a anului 1969, așa cum l-a trăit protagonistul, un tânăr nonconformist de șapte­sprezece ani, aflat în ultimul său an de liceu, în condițiile în care, după Al Doilea Război Mondial, un puternic val al culturii americane a cuprins Japonia.

Un an pentru care personajul narator are încă din primul paragraf următoarele repere: „O mie nouă sute șaizeci și nouă. Anul în care examenul de admitere la Universitatea Tokyo a fost anulat, în care The Beatles au lansat The White Album, Yellow Submarine și Abbey Road, iar cei de la The Rolling Stones au scos cel mai tare single al lor, Honky Tonk Women, în care tinerii cu plete, cărora li se spunea hipioți, scandau pentru dragoste și pace. La Paris, de Gaulle demisionase, războiul din Vietnam era în plină desfășurare, iar fetele de liceu nu foloseau tampoane, ci cârpe din bumbac“.

Acțiunea se petrece în Sasebo, orășelul de provincie în care a crescut și Ryū Murakami, oraș în care se află și o bază militară americană, influența americană asupra vieții din Japonia fiind tema recurentă a literaturii sale. Romanul este scris la persoana întâi de către personajul care, la treizeci și doi de ani, rememorează anul în care avea șaptesprezece ani, un ultim an de liceu, an al răzvrătirilor adolescentine. La șaisprezece ani fugise puțin de acasă, pentru a avea timp să mediteze și pentru a scăpa de maratonul impus de școală. Dar și de povara virginității.

Ken, copilul-lup, e hrănit de nihilismul lui Nietzsche și urăște învățatul. E fascinat de muzica rock, de poeziile lui Rimbaud, de filmele lui Godard, de festivaluri și de actele de frondă. Recită din Rimbaud, se lasă tulburat de violetul apusului de soare și fredonează cântecele celor de la Rolling Stones. Entuziasmat de nou și de neobișnuit, de tot ce ar fi putut intra în categoria underground, vrea cât mai multă distracție și cât mai multe fete, dar la șapte­spre­zece ani e încă virgin, eliberarea de această povară fiind în sine o aventură și o cauză.

 

Îngrijorarea legată de lipsa oportunităților tinerilor din Japonia

 

În paralel cu tabloul sistemului de învățământ din Japonia și al atitudinii unei generații de tineri, tabloul societății japoneze se conturează și el cu ușurință: „Cu 150 de yeni primiți de la maică-mea, eu mi-aș fi putut lua un bol de supă cu tăiței, lapte, două chifle, una cu aromă de pepene galben și una cu sos de curry, plus o go­goașă cu gem. Renunțam la lapte, mulțumindu-mă doar cu o chiflă cu sos picant de curry. Puneam banii rămași deoparte, ca să-mi cumpăr cărți de Sartre, Genet, Céline, Camus, Bataille, Anatole France și Kenzaburō Ōe. Pe naiba! Era lista mea lungă de baliverne sub care ascundeam adevăratul motiv pentru care aveam nevoie de bani – ca să pot intra în cafenelele și discotecile unde puteam agăța puicuțele ușuratice de la colegiul de fete Junwa, o școală privată unde procentul de zeițe ale frumuseții trecea lejer de douăzeci la sută“.

Lăsând la o parte tenebrele și violența din Albastru nemărginit, aproape transparent sau Copii de aruncat, Ryū Murakami continuă și în acest roman să își exprime îngrijorarea legate de lipsa oportu­nită­ților tinerilor din Japonia. Adolescenții din 69 își exprimă revolta față de așteptările înă­bușitoare prin intermediul unor simboluri ale culturii pop occidentale, paginile cărții devenind un savuros amestec de poezie, muzică, filme, filosofie, festivaluri, iubiri și mai ales de stări de spirit de la sfârșitul anilor ’60.

Neliniștea și bravada adolescentină, onestitatea și dezinvoltura vocii narative, provocarea senzorială a amestecului de cuvinte din frazele lui Murakami, pasajele amuzante, tonul sprințar și ritmul alert al relatării poznelor adolescentine, îmblânzite de muzică și de poezie, fac din acest roman o carte care se citește cu plăcere, adesea cu zâmbetul pe buze, Ryū Murakami surprinzân­du-și din nou cititorii.

 

Ryū Murakami, 69, traducere din limba japoneză și note de Iolanda Prodan, Polirom, 2022

No comments:

Post a Comment

O evreică în răspăr cu legile evreiești

  https://www.observatorcultural.ro/articol/o-evreica-in-raspar-cu-legile-evreiesti/ Yaniv Iczkovits este un scriitor israelian care, deși a...

Cele mai citite