Prin inima Pământului. Ce nu vedem prin întuneric

 

http://suplimentuldecultura.ro/34350/prin-inima-pamantului-ce-nu-vedem-prin-intuneric

De ce să cobori în inima Pământului? Pentru că e acolo. Pentru că nu se vede și atracția necunoscutului e mare. Doar că zările necunoscute nu mai sunt senine și fascinația e subminată cel mai adesea de frică, team, presiune, intensitate. Știm că lumea de sus e nespus de frumoasă. Dar cea întunecată de sub noi!?

Volumul Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului ne convinge că știm prea puține lucruri despre lumile ce se aștern sub picioarele noastre, ca și despre lumile întunecate din noi, iar tărâmul din adâncuri își apără bine secretele, în cea mai mare parte rămânând neobosit.

„O lungă istorie culturală a repulsiei față de spațiile subterane le asociază cu «bezna cumplită dinlăuntrul pământului», după formula romancierului Cormac McCarthy. Asemenea medii inspiră frică și dezgust, mizeria, mortalitatea și munca brută fiind conotațiile lor dominante. Dintre fobiile obișnuite, claustrofobia este în mod cert cea mai puternică. […] În numeroasele metafore care ne guvernează viața, înaltul este ridicat în slăvi, în vreme ce adâncul e disprețuit. Să fii «la înălțime» e de preferat stării de «deprimare» sau de a fi «la pământ». «Catastrofă» are ca sens literal «o direcție descendentă», «cataclism» e o «violență ce se aba­te în jos». Repulsia față de adâncime se simte și în conver­sația normală bazată pe obser­vație și reprezentare.“

 

Un lingvist al peisajului

 

Robert Macfarlane, scriitor britanic, este apreciat pentru scrierile sale în care explorează natura, peisaje, mentalități, tradiții, locuri și limbi dintre cele mai diverse, fiind considerat un explorator și un lingvist al peisajului, al rela­țiilor dintre peisaj și sufletul omenesc. Poate că sintagma „lingvist al peisajului“ e surprinzătoare, însă i se datorează preocupării sale de a găsi cele mai potrivite cuvinte pentru a transmite cât mai fidel ceea ce e de văzut și de înțeles, depășind limitările unor denumiri care i se par infidele sau limitative. După părerea sa, gramatica și sintaxa exercită o puternică influență asupra limbajului și a utilizatorilor lui. Ele ne modelează felul în care ne raportăm unii la alții și la lumea viului. Cuvintele sunt creatoare de lumi – iar limba este, în opinia lui, una din marile forțe geologice.

Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului este o poveste a călătoriilor în întuneric și a coborârilor în adâncurile de sub noi întreprinse în căutarea cu­noaș­terii, o cartografiere la adâncime a raportului dintre sufletul uman și natură, o explorare a pământului de sub noi, a revelațiilor pe care le poate oferi coborâșul. După ce a cucerit vârfuri de munți, autorul schimbă direcția și coboară în cele mai întunecate și reci colțuri ale universului, pentru a mai descâlci puțin rădăcinile (ramificate sub picioarele noastre) relației natură-om. Și asta întrucât consideră că dintotdeauna am depozitat în adâncuri ceea ce inspiră frică, ceva de care vrem să scăpăm, dar și ceea ce iubim și vrem să salvăm.

„De ce să cobori în adânc? E o acțiune paradoxală, care contrazice bunul simț și înclinația spiritului. Să depozitezi un lucru în adâncuri cu bună știință este aproape întotdeauna o strategie de a-l feri privirii. A recupera ceva din adâncuri cere aproape întotdeauna un efort. Accesul dificil spre adâncul pământului l-a tran­sformat într-un mijloc de a simboliza ceea ce nu poate fi spus sau văzut la lumina zilei: pierdere, suferință, profunzimile ascunse ale minții și ceea ce Elaine Scarry numește «realitatea adânc subterană» a durerii fizice.“

 

Bucăți de lumi

 

Astfel, Robert Macfarlane ne conduce privirea dincolo de degetele picioarelor, materia întunecată de sub noi fiind văzută drept un corespondent al materiei întunecate din noi – „o explorare a adâncurilor umane ascunse, atât mi­­nunate, cât și atroce. Cu toții purtăm pământuri în noi, dar rareori recunoaștem existența lor“.

Și pentru asta a coborât și ne-a plimbat privirea prin grote, mine, labirinturi, morminte, situri funerare, tuneluri, peșteri, fisuri, vizuini, mușuroaie, cariere de pia­tră, de bazalt sau de nisip, explorări speologice, guri negre, prăbușiri, catacombe, adăposturi antiaeriene, orașe subterane (Pa­ris, Odessa, Mexic), prin lumea subacvatică, peșteri marine, peșterile pictate din Norvegia, pe râuri fără stele, pe fundul apelor, pe sub ghețurile nordice etc. Relatările și descrierile sale sunt totodată expresive și semnificative, de pretutindeni Robert Macfarlane a cules și a adus cu el la suprafață urme, semne, bucăți de lumi cărora le-a oferit adesea o inedită contextualizare mentalitară, istorică și culturală.

Lumea nu se termină unde ni se oprește privirea Că uneori coborârea nu este o privațiune, ci o fundamentală re­velație o demonstrează și una dintre cele mai spectaculoase desco­periri menționate în această carte: „wood wide web“, altfel spus rețeaua de internet a pădurii. Este o descoperire din 1997, potrivit căreia niște ciuperci din sol asigură legătura dintre rădăcinile copacilor, aceștia având astfel posibilitatea de a comunica între ei, de a se ajuta, putând să-și trimită resurse prin rețeaua micorizală.

S-a constatat că un copac bătrân era conectat chiar și la alți patruzeci și șapte de copaci, prin sistemul fungic. Zaharurile, azotul și fosforul pot fi partajate între copacii dintr-o pădure: de pildă, un copac pe moarte poate să-și descarce resursele în rețea spre folosul comunității; sau un copac în dezvoltare poate fi ajutat cu un plus de resurse de vecinii acestuia. O lume simplă și frumoasă.

Și, cum lumea nu se termină acolo unde se oprește privirea noastră, e greu de crezut că ființa umană se termină acolo unde se termină corpul său. Scrierea acestei cărți a avut nevoie de șapte ani în care Robert Macfarlane a cutreierat prin diverse ținuturi (unde pentru cei mai mulți dintre noi nici imaginația nu are multe șanse să pătrundă) și a scos la iveală taine prin care trecutul nostru, miturile, metaforele și uneori literatura capătă înțele­suri mai largi, dar și mai luminate.

 

Robert Macfarlane, Lumea de sub noi. O călătorie în adâncul pământului, traducere de Daniela Rogobete, Polirom, 2021