Autorul romanului Singurătatea numerelor prime, Paolo Giordano – fizician, scriitor și jurnalist italian – a scris la sfârșit de februarie și început de martie, din chiar miezul european al pandemiei, un volum ce ne oferă o imagine complexă, deloc subiectivă sau locală, a fenomenului care continuă cu voluptate să dea peste cap ceea ce obișnuiam să numim normalitatea omenirii: „Nu mi-e teamă că mă voi îmbolnăvi. Atunci de ce mi-e teamă?
De tot ceea ce contaminarea ar putea schimba. Mi-e teamă ca nu cumva să descopăr că eșafodajul civilizației pe care o știu e asemenea unui castel din cărți de joc. Mi-e teamă că totul se va nărui, dar mi-e teamă și de situația contrară: că spaima va trece degeaba, fără să lase în urmă vreo schimbare“.
Paolo Giordano oferă răspunsuri, dar mai ales pune întrebări legate de felul în care se realizează contaminarea, ce contează cu adevărat în această criză, care este impactul la nivel global, ce ar trebui să ne îngrijoreze, cum trebuie să reacționăm, cum am ajuns aici și cum am vrea să o luăm de la capăt.
Autorul nu vede în contaminarea cu coronavirus un fenomen unic, primatul absolut fiindu-i însă asigurat doar de viteza cu care se transmite la nivel mondial, năucind prin senzația de explozie. Omenirea se dovedește a fi nepregătită pentru consecințele acestei extinderi și de aici (și nu doar de aici), lipsa de organizare, polemica gratuită și găunoasă, panica ce ne sabotează. Uitându-se în culise, Paolo Giordano crede că această contaminare, care nu se împiedică în identități și culturi, este unul dintre indiciile că trăim într-o lume globală, interconectată și inextricabilă, una dintre consecințele stilului nostru de viață: „obrăznicia sa ne dezvăluie ceva deja cunoscut, dar greu de cuantificat: mulțimea legăturilor pe care le avem, pretutindeni, unii cu ceilalți, precum și complexitatea lumii în care trăim, cu rațiunile sale sociale, politice, economice, dar și interpersonale sau psihice“.
Când este evident că nu îi mai putem impune naturii ritmul nostru, Paolo Giordano consideră rentabil să considerăm epidemia nu doar o criză medicală, ci și o criză matematică, propunând o abordarea matematică a problemei, pentru o mai bună înțelegere a cauzelor și a efectelor și pentru a ne descotorosi de sugestionări. Astfel, epidemia trebuie privită ca o infecție a rețelei noastre de legături, oamenii împărțindu-se în Susceptibili, Infectați și Rezistenți (sau Excluși). Neliniștea poate fi ținută la distanță cu raționamente de tip matematic.
Atitudinea este antifatalistă
Niște calcule simple ce țin cont de ritmul exponențial și rata de răspândire duc la o concluzie umană, și ea cât se poate de simplă: „Dacă diminuăm posibilitățile de contaminare, dacă ne corectăm comportamentele astfel încât virusul să nu se transmită cu ușurință de la o persoană la alta, R0 scade și contaminarea este încetinită. De aceea nu ne mai ducem la cinematograf“. Iată sensul matematic al privațiunilor noastre.
Autorul merge mai departe și ne propune chiar un joc matematic: „Într-o rece abstractizare matematică, epidemia este și un mare joc. Este un joc macabru, dar rămâne un joc, cu regulile sale, cu strategiile sale, cu țelurile sale (să fim în continuare noi înșine sau să nu ne îmbolnăvim) și, firește, cu noi, jucătorii. Un joc pe care l-am putea numi dilema carantinei“.
Atitudinea lui Paolo Giordano este antifatalistă. Cum stopăm? Etapele par clare și simple: cu forță, sacrificiu, răbdare și iar răbdare. Prudența e singurul vaccin disponibil acum. Și nu trebuie să uităm nici o clipă că în vremea epidemiei suntem un singur organism, comunitate înseamnă lumea întreagă, solidaritatea și rațiunea fiind esențiale: „Hoinăreala simultană a 7,5 miliarde de oameni, aceasta este rețeaua de transmitere a virusurilor de tip corona. Este rapidă, comodă, capilară, exact cum ne place nouă. În vremea epidemiei, eficiența noastră ne și condamnă“.
Paolo Giordano trage un semnal de alarmă în legătură cu pericolele care ne pasc ca urmare a speranțelor de care ne lăsăm însuflețiți în această perioadă: „Însă, în vremea contaminării, trebuie să știm la ce anume suntem îndreptățiți să sperăm. Căci nu e deloc sigur că, dacă sperăm în mai bine, asta înseamnă că dorința noastră este justificată. Dacă ne așteptăm la ceva imposibil sau chiar la ceva foarte puțin probabil, vom fi dezamăgiți în repetate rânduri. Într-o asemenea criză, cusurul gândirii magice nu este neapărat falsitatea, cât faptul că ne conduce drept spre panică“.
E nevoie de toleranță și compasiune
Și ca să nu suferim degeaba, am face bine să medităm și la ale aspecte: nimeni nu e cu adevărat la înălțimea unei situații nemaiîntâlnite, deci e nevoie de toleranță și compasiune; tot ceea ce se întâmplă cu Covid-19 se va întâmpla tot mai adesea; contaminarea e doar un simptom; ecologia este infectată; epidemia este o invitație la reflecție; nu facem parte doar din comunitatea umană, ci suntem specia cea mai cotropitoare a unui ecosistem fragil și superb; în știință, îndoiala e și mai sfântă decât adevărul; cu cât informația ne sperie, ne indignează sau ne înfurie mai tare, cu atât suntem mai ușor de contaminat; virusurile nu sunt organisme inteligente, dar sunt mai pricepute decât noi la mutațiile rapide și la adaptare și se cuvine să învățăm asta de la ele.
Finalul volumului surprinde prin apelul pe care îl face specialistul în particule elementare la Psalmul 90: „Învață-ne să numărăm zilele noastre, ca să dobândim înțelepciunea inimii“. Într-o vreme în care suntem ocupați să numărăm morții și infectații, zilele de stat în casă și zilele de școală pierdute, rezervările anulate, relațiile și sacrificiile, Paolo Giordano ne propune să ne numărăm zilele ca să le prețuim. Pe toate, chiar și pe acestea care ni se par numai o pauză neplăcută: „Să numărăm zilele. Să dobândim înțelepciunea inimii. Să nu îngăduim ca toată suferința aceasta să fie zadarnică“.
Paolo Giordano, În vremea contaminării, traducere și note de Anamaria Gebăilă, Polirom, 2020
Articol apărut în Suplimentul de culturăhttp://suplimentuldecultura.ro/31172/dilemele-carantinei
No comments:
Post a Comment