Troia legendară și reală - „Dăm cu sâc/ Din Isarlâk!”

          

         Până anul trecut, imaginea pe care o aveam despre Turcia turistică era dominată și relativ limitată  de prejudecata resorturilor din reclamele agențiilor de turism și din fotografiile postate pe rețelele de socializare. Nici literatura scrisă de autorii turci contemporani nu era tocmai o invitație către lumea baclavalelor și a narghilelelor, căci în prim-plan trecea politica opresivă, așa cum se întâmpla de pildă în romanul Istanbul Istanbul publicat de Burhan Sönmez și despre care am scris aici: 

https://www.bookaholic.ro/puterea-povestilor-din-povestea-unui-oras-istanbul-istanbul-de-burhan-sonmez.html

       Însă, odată trecută granița, printre semilunele fluturânde ale drapelelor și siluetele minaretelor, aluneci pe un târâm de poveste, mai ales când străbați la pas și bați la poarta unor locuri legendare ori încărcate cultural sau religios. 

         Pe un deal de pe coasta de nord-vest a Turciei, la câțiva kilometri de Strâmtoarea Dardanele și de orașul Çanakkale se află vestita Troia - nu doar cea din Iliada lui Homer ori cea din filmul cu Brad Pitt și Orlando Bloom - ci Troia antică - „cuib al iubirii, eroismului și civilizației" . Aici au fost descoperite nouă straturi arheologice diferite – nouă orașe diferite care reprezintă peste 3000 de ani de istorie ca fapt real.

 La descoperirea ruinelor se lucrează și azi, dar chiar și cu o parte din ea încă sub pământ, ruinele vestitei cetăți sunt impresionante. Începute în 1871, săpăturile au scos la iveală teatre, băi, sisteme de canalizare și alte structuri avansate pentru acea vreme.

Tot aici puteți păși pe dealurile Hisarlik, tărâmul lui Nastratin Hogea, și, nepărat stând la umbră, puteți reciti minunata poezie lui Ion Barbu, „într-o slavă stătătoare”, pregătindu-vă sufletește pentru ce are Turcia de oferit: 

 Isarlâk

Pentru mai dreapta cinstire
a lumii lui Anton Pann

La vreo Dunăre turcească,
Pe şes veşted, cu tutun,
La mijloc de Rău şi Bun,
Pân' la cer frângându-şi treapta,
Trebuie să înflorească:
Alba,
Dreapta
Isarlâk !

Ruptă din coastă de soare!
Cu glas galeş, de unsoare,
Ce te-ajunge-aşa de lin,
Când un sfânt de muezin
Fâlfâie, înalt, o rugă
Pe fuişor, la ziua-n fugă...

*

- Isarlâk, inima mea,
Dată-n alb, ca o raia
Într-o zi cu var şi ciumă,
Cuib de piatră şi legumă
Raiul meu, rămâi aşa!

Fii un târg temut, hilar
Şi balcan-peninsular ...
La fundul mării de aer
Toarce gâtul ca un caer,
În patrusprezece furci,
La raiele; rar, la turci!
Bată, într-un singur vin:
Hazul Hogii Nastratin.
Colo, cu doniţi în spate,
Asinii de la cetate,
Gâzii, printre fete mari,
Simigii şi gogoşari,
Guri cască când Nastratin
La jar alb topeşte in,

Vinde-n leasă de copoi
Căţei iuţi de usturoi,

Joacă şi-n cazane sună,
Când cadâna curge-n Lună.

*

Deschideţi-vă, porţi mari!
Marfă-aduc, pe doi măgari,
Ca să vând acelor case
Pulberi, de pe lună rase,
Şi-alte poleieli frumoase;
Pietre ca apa de grele,
Ce fireturi, ce inele,
Opinci pentru hagealâc
Deschide-te, Isarlâk!
Să-ţi fiu printre foi, un mugur.
S-aud multe, să mă bucur
La răstimpuri, când Kemal,
Pe Bosfor, la celalt mal,
Din zecime în zecime,
Taie-n Asia grecime;

Când noi, a Turciei floare,
Într-o slavă stătătoare

Dăm cu sâc
Din Isarlâk!

Și, dacă vreți să vă mai și copilăriți un pic, vă puteți ascunde în calul troian. Cel din Eneida lui Virgiliu (căci cel din film se găsește în Çanakkale, câțiva kilometri mai la nord) și puteți submina din interior toate planurile adversarilor.