Portretul României și al unui francez hoinar prin ea

Grégory Rateau – specialist în arte vizuale, jurnalist și scriitor francez  – s-a stabilit de câțiva ani la București și este redactor-șef al publicației online LePetitJournal.com/Bucarest  - primul site de informaţii în limba franceză consacrat României - unde se străduiește să îi convingă pe românii plecați, dar și pe cei care nu ne cunosc, că avem o țară încântătoare, ce merită străbătută și privită dincolo de clișeele internaționalizate.

După un an petrecut în ferme izolate din Irlanda, odată întors la Paris nu și-a mai găsit locul. În căutare de natură și simplitate, de teritorii „sălbatice”, a ales România, prietena sa fiind libaneză cu origini românești. Iar el un admirator al lui Panait Istrati. Într-un interviu apărut în Dilema veche, vorbind de site-ul pe care îl administrează, Grégory Rateau mărturisește: „Voiam ca românii care sunt plecați să fie mândri de istoria lor, de arta lor și să-și redescopere țara prin modul cum o privește un străin. Cred că a trăi în afara țării de origine este o șansă incredibilă de a te forma, dar e la fel de necesar să nu-ți renegi locul de unde vii, să accepți că hazardul sau poate destinul te-a așezat într-un loc, într-un timp, într-o familie pentru un anumit motiv, de înțeles și de acceptat uneori de-abia după o viață întreagă”.

Cei cinci ani petrecuți în România s-au concretizat și într-un volum de reportaje – Hoinar prin România -, pentru care și venise inițial în țara nostră. Textele au fost scrise în franceză și traduse la Editura Polirom de către Nicolae Constantinescu. Grégory Rateau  se dovedește un om fascinat de România, iar fascinație înseamnă aici, din fericire, nu doar entuziasm, ci și luciditate, nevoia de a pricepe atât orizontala spațială, cât și verticala temporală, privire critică ce se dorește constructivă. Încercând să prindă rădăcini, a scotocit după oameni, după povești, după experiențe pe care să le povestească, povestindu-se și pe el. Și pentru privirea blazată și dominată de stereotipii a românilor obosiți de ei înșiși, să ne privim prin ochii unui străin a fost încă de pe vremea lui Vasile Alecsandri o experiență fascinantă.

Grégory Rateau privește cu ochi prospeți, fără grabă și oferă nu doar imagini statice sau dinamice ale României de azi. Hoinar prin România constituie un amestec de eseu, reportaj și literatură, care permite o reflectare adesea inedită a realităților românești, a diverselor noastre straturi de istorie și de cultură.

Scriitorul francez a bătut la pas străzile capitalei, a privit parcurile, străzile, clădirile, oamenii, panourile publicitare, a cules povești din tramvaie și din barurile în care a încercat să citească Pessoa, ori și-a scris reportajele. A citit istorie și literatură, a privit filme românești, a căutat să înțeleagă iubirea de sacru a românilor. Și-a făcut prieteni. A învățat să iubească viața la țară. A făcut grătar, a ciocnit ouă la Paște și a mâncat mămăligă. S-a târguit în piețe. Și-a cumpărat o pălărie de la ultimul pălărier din București, a privit cimitirul Bellu ca pe un spectacol, ca pe un muzeu în aer liber. A tăiat lemne ca să încălzească soba. A străbătut periferiile unor orașe, prin noroaie, înfruntând haitele de câini. Dar a trăit și experiența unică a Deltei. A primit lecții de modestie și de generozitate. Dar s-a izbit și de perfidia intelectuală sau de puturoșenie.

Și mereu a însoțit dimensiunea exterioară a scrisului cu reflecții privind fie natura umană în ce are ea mai intim și fragil, fie rosturile scrisului, fie redescoperindu-se pe sine, multe dintre pagini fiind confesiuni personale. În această categorie intră paginile în care este reconstituită maturizarea prilejuită de plecările tatălui, om de afaceri, sau paginile în care se face portretul bunicii logodnicei sale, o bătrână din România, casa de la țară a acesteia devenind cu timpul și casa lui Grégory Rateau.

Amănunte aparent nesemnificative se transformă în puncte din care crește un întreg univers, așa cum se întâmplă cu sifonăria din satul bunicii: „Sifonăria este singura sursă de apă din sat, oamenii înghesuindu-se acolo să-și umple numeroasele sticle goale cu o apă gazoasă revigorantă. Locul este și un prilej de întâlniri. În jurul femeii nepăsătoare care nu face decât să ia sticlele goale și să le înapoieze pline, discuțiile sunt în toi și se prelungesc, căci drumurile dus-întors sunt multe înainte de lăsarea nopții. Aici, cu cât stai mai mult la taclale, cu atât ți se face mai sete”.

 Reportaje, povești, confesiuni, dialoguri, chipuri de oameni, instantanee de tip fotografic, reflecții despre călătorie și actul scrierii, melancolii, nostalgii, tristeți, asociații suprinzătoare (vița-de-vie a vecinei amintește, de pildă, de grilajele lagărelor de concentrare), revelații fundamentale – se strâng toate în liniile unui portret al României și al unui francez hoinar prin ea.

                 Grégory Rateau, Hoinar prin România. Jurnalul unui călător francez, Traducere de Nicolae Constantinescu, Polirom 2019