Haruki Murakami este un împătimit al muzicii. Încă
din liceu a devenit colecționar de CD-uri cu muzică rock, jazz și clasică,
mergând constant la concerte. După ce a terminat colegiul, a fost proprietarul unui
mic bar unde se cânta jazz și asta a fost o experiență fundamentală din care
s-a născut și literatura sa. Pentru o
noapte, a fost chiar DJ la un post de radio din Tokio - un cadou surprinzător
și prețios pentru admiratorii săi.
Murakami mărturisea că nu a învățat tehnica scrierii
de la nimeni, ci ascultând muzică bună. În propriul bar de jazz a înțeles ce
înseamnă ritm, armonie, improvizație, densitate, legături – de toate acestea
având nevoie pentru a-și scrie literatura. Muzica îi este combustibil pentru viață,
pentru alergare și pentru scris.
În 2011 a publicat chiar un volum, tradus la Polirom în 2018, care se numește
„Pur și simplu despre muzică”, o carte în care sunt reproduse conversațiile
tihnite, prietenești pe care Murakami le-a avut cu marele dirijor Seiji Ozawa, unde mărturisește:
„De fapt, cele două se completează reciproc:
ascultând muzică, îţi îmbunătăţeşti scrisul, iar îmbunătăţindu‑ţi scrisul, îţi
îmbunătăţeşti capacitatea de a asculta muzică”.
Într-un fel sau altul, toată literatura sa este impregnată de muzică. Pe de o parte, la nivel tematic, referințele sunt abundente. Romanele sale sunt nu doar literatură, ci și
colecții de piese muzicale, muzica bună însemnând pentru Murakami amestec de
jazz, rock și muzică clasică, în paginile sale alăturându-se firesc Sheryl Crow, Puccini, the Modern Jazz
Quartet, Mozart, Harry Belafonte, Thelonious Monk, Verdi, Bob Dylan, The Doors,
Beethoven, Bruce Springsteen, Roberta Flack, The Beatles, The Beach Boys, Mahler
și mulți-mulți alții. Azi, aplicațiile muzicale de pe telefoanele noastre ne
oferă liste cu peste 3000 de piese muzicale selectate din literatura lui
Murakami.
Pe de altă parte, muzica i-a influențat profund stilul. Scriitorul mărturisește că actul de a
scrie romane ține de ritm, la fel ca muzica și alergarea. Pentru el este foarte
importantă fluiditatea frazei care face lectura ușoară și conferă scriiturii un
ton personal:
„Nimeni nu‑ţi citeşte cartea dacă nu ai ritm.
Trebuie să aibă un simţ ritmic lăuntric care să‑l facă pe cititor să citească
mai departe”.
„Ritmul vine din combinaţia de cuvinte, de fraze şi
de paragrafe, alăturarea de duritate şi delicateţe, uşurinţă şi greutate,
echilibru şi dezechilibru, din punctuaţie şi din asocierea diferitelor tonuri.
Cred că aş putea s‑o numesc «poliritmie». Exact ca în muzică. Dacă nu ai ureche
muzicală, nu poţi să faci acest lucru”.
„Deoarece sunt un fan al jazzului, mai întâi
stabilesc un ritm bun, apoi mai adaug nişte acorduri şi încep să improvizez. De
acolo porneşte construcţia liberă. Scriu ca şi cum aş face muzică”.
Printr-o referință muzicală, plasată într-un anumit
context, Murakami sugerează ceea ce alt scriitor ar spune în câteva pagini,
determinându-și cititorii să îi devină parteneri și lâsând ușa deschisă către
multiple interpretări. Ca și scriitorul, și personajele sale își definesc
sensibilitatea prin muzică.
Așa cum spunea și celebrul dirijor Seiji Ozawa,
Murakami nu doar că iubește muzica, dar o și cunoaște, cunoștințele sale
muzicale fiind impresionante - vaste, eclectice și profunde. Iar literatura sa este și o frumoasă lecție de muzică.
No comments:
Post a Comment