Monday, September 23, 2019

Literatură printre violență, crime și droguri


http://suplimentuldecultura.ro/28589/literatura-printre-violenta-crime-si-droguri
Fascinația literaturii turcești, asigurată în spațiul cultural românesc de scriitori precum Orhan Pamuk sau Elif Shafak, are toate șansele să fie dusă mai departe de către Aslı Erdoğan, nume nou pe piața de la noi. Cea mai apreciată scriere a sa, romanul Orașul în mantie purpurie a fost tradus anul acesta la Editura Polirom de către Gabriella Eftimie.
În 2018, traducerea în engleză a acestui roman i-a adus scriitoarei (care este și membră PEN) Premiul „Simone de Beauvoir“, premiu ce a fost fondat în 2008 de Julia Kristeva și acordat anual ca re­cunoaștere a implicării în lupta pentru egalitatea între sexe. Lupta sa pentru apărarea drepturilor omului și activitatea de jurnalistă i-au adus însă și o arestare, fiind acuzată în 2016, alături de mulți alți intelectuali ai Turciei, că aduce prejudicii unității țării.
Cercetătoare în domeniul fizicii nucleare înainte de a deveni scriitoare, Aslı Erdoğan a beneficiat de o bursă de cercetare în Rio de Janeiro, experiență din care s-a născut în 1998 romanul Orașul în mantie purpurie. Personajul central al poveștii este Özgür, o tânără studentă din Istanbul, care părăsește Turcia și, atrasă de o vedere cu peisaje colorate, ajunge în capitala Braziliei, unde trebuia să o aștepte un universitar, ceea ce nu se întâmplă, dar tânăra decide totuși să rămână. Ex­periențele trăite în singurătate în noua și brutala lume îi vor oferi o altă perspectivă asupra vieții, un nou drum către propriul sine.
Hoinărind, în condiții de sub­zistență, pe străzile pline de sex, droguri, violență, împușcă­turi, mizerie și copii deveniți criminali, toate principiile i se di­luează și rămâne fără nici un punct de sprijin. Femeie tânără, singură și introvertită, din ipostaza de imigrant se provoacă pe sine să pătrundă viața nemilosului oraș. După ce realizase că zadarnic căutase salvarea în literatura citită, ca unic gest posibil salvator, își concentrează toate puterile pentru a-și scrie propria poveste. Și asta în timp ce trăiește într-o locuință mizerabilă, face foamea sau își oferă ieftin trupul, într-un oraș dominat de teroare, violuri, SIDA și droguri, din care lipsește complet dragostea, sinceritatea și nevinovăția.

Viața tainică a ora­șului

Prin scris negociază atât cu viața, cât și cu moartea: „Özgür trăia acum în două lumi complet diferite. În prima lume, plină de sonate pentru pian și povestiri de Cehov, marea aceea fără fund numită viață era simbolizată de o scoică fragilă. În cealaltă, apar­ținând junglei lacome, o lume care se străduia să subjuge tot ce crește și e viu, dominau asasinii plătiți și dezamăgirile în dragoste. Özgür căutase mult timp un scriitor care s-o ajute să înlocuiască lumea aceasta reală, dar irațio­nală în care trăise atâta timp, cu una închipuită, dar mult mai omenească. Până la urmă a înțe­les că singura care avea cum să găsească un rost în pustietatea aceea care îi invadase sufletul era ea însuși“.
Romanul pe care îl scrie Özgür se naște din certitudinea că acesta reprezintă rostul vieții sale – să prindă în cuvinte viața brutalului oraș. Tocmai pentru a surprinde și mai bine această împletire a trăitului și a scrisului, romanul lui Aslı Erdoğan este structurat pe două planuri dezvoltate în paralel. Pe de o parte, realitatea trăită și descrisă, pe de altă parte, scrise cu italice, fragmente din romanul la care lucrează, numit și el tot Orașul în mantie purpurie. Pe de o parte, o relatare ce mizează pe veridicitate și sinceritate, pe de altă parte, în oglindă, transformarea vieții în literatură. Și, indiferent de care plan este vorba, Aslı Erdoğan reușește de minune să pătrundă în viața tainică a ora­șului, să îl descrie dureros de frust, dar și senzual, scotocindu-i toate co­tloanele și oferind cititorului un tablou terifiant al unui oraș „pe care diverse circum­stanțe l-au învățat să se prefacă atât de bine, încât, în comparație cu el, până și diavolul pare un amator“.
Confruntarea cu jungla uma­nă necunoscută îi oferă un traumatizant prilej de maturizare: „Fata aceea dornică de aventură dintr-o familie bună, fata micuță și fragilă, devenise între timp un hoinar adevărat. Nu mai credea în povești și mituri, era complet capabilă să se descurce singură noaptea pe străzi și nici măcar nu făcea caz din toate loviturile pe care a fost nevoită să le încaseze. În orașul ăsta nemilos a zăcut și s-a zbătut singură pe jos, de parcă cineva i-ar fi dat mațele afară și n-a consolat-o nici măcar gândul morții“.

Meditație asupra rostului și puterii literaturii

Înconjurată din toate părțile de felurite chipuri ale violenței și ale morții, tânăra încearcă să se refugieze în artă, scrisul fiind pentru ea o modalitate de a crea legături, de a limpezi viața și de a izgoni moartea: „Agresivitatea dinăuntrul meu și agresivitatea din afară. Granițele dintre cele două dispărură încet-încet. Viața și scrisul se aflau aproape unul de celălalt și discutau ca doi ventriloci. Amândoi încercau să se acopere unul pe celălalt“.
În străduința de a pătrunde cât mai mult în realitate pentru a-i afla vreun sens ascuns, găsește doar o deșertăciune înfricoșă­toa­re a acesteia: „În fața ei se aflau o grămadă de matrioșka, ascunse una în alta, dar oricât se străduia, nu reușea să ajungă la cea mai mică, la esența substanței sau miezul realității“. Nu reușește să-și construiască un turn de cristal în care să se simtă protejată, ci „un turn instabil în care vântul vuiește printre bârnele de lemn pleznite. Și, până la urmă, întrebarea supremă pe care trebuie să și-o pună toți scriitorii e: de fapt, cât adevăr sunt în stare SĂ SUPORT?“.
Dincolo de dimensiunea socială răsfrântă în paginile sale, Orașul în mantie purpurie este o meditație asupra rostului și puterii literaturii în fața unei realități ce pare iremediabil dezumanizată, asupra suspendării scriitorului în­tre realitate și scrierea acesteia, dar și asupra locului pe care îl ocupă literatura între viață și moarte: „Scrisese Orașul în mantie purpurie și obținuse o victorie personală, intimă asupra morții. O victorie insignifiantă, nevinovată, amatoare, iluzorie – abia acum își dădea seama de acest lucru – asemenea victoriei unui zeu care își vede imaginea oglindită în lumea plină de hibe pe care a creat-o. Nu reușise să îndrăgească niciodată viața de dragul vieții. N-a înțeles-o niciodată, dar când, până la urmă, a deschis ochii, ajunsă la «Punctul Terminus», a simțit că poate s-o venereze“.
Scriind cu durere și iubire despre orașul carnavalului și, implicit, al măștilor care ascund doar haosul și mizeria, Aslı Erdoğan ne oferă un roman al insignifianței individului, al tragicului atemporal al condiției umane înconjurate de rafalele morții, scriitura sa având o forță uimitoare – frustră și senzuală, precisă și metaforică deopotrivă.

Aslı Erdoğan, Orașul în mantie purpurie, traducere din germană de Gabriella Eftimie, Polirom, 2019

No comments:

Post a Comment

Burhan Sönmez și povestea cioplitorului în piatră

  https://www.observatorcultural.ro/articol/burhan-sonmez-si-povestea-cioplitorului-in-piatra/ Burhan Sönmez este unul dintre cei mai import...

Cele mai citite