Tuesday, December 13, 2022

Literatura italiană – fericire și abisuri



 https://suplimentuldecultura.ro/39256/literatura-italiana-fericire-si-abisuri


Paolo Cognetti și Gian­franco Calli­ga­rich sunt doi dintre cei mai apreciați scriitori italieni de azi, iar la Editura Polirom au fost traduse recent de către Cerasela Barbone două noi romane scrise de aceștia.

Fericirea lupului, cel mai recent roman al scriitorului Paolo Co­gnetti, valorifică pasiunea autorului pentru munți, încrederea acestuia în forța naturii, cel mai apreciat roman al scriitorului italian fiind Cei opt munți, câști­gător al Premiului Strega. Și romanul Băiatul sălbatic explora această temă, având ca protagonist un tânăr care de zece ani trăiește în oraș, vlăguit și lipsit de încredere în sine, departe de munții în care crescuse liber. Se întoarce în munți, în căutarea libertății. Tră­iește aici trei anotimpuri și una dintre cele mai grele revelații cu care se confruntă e aceea că libertatea absolută înseamnă singurătate absolută.

 

Își oferă șansa unui nou început

 

În Fericirea lupului, întâmplările se petrec în orașul alpin Fontana Freda, unde se refugiază Fausto, un bărbat de patruzeci de ani, căutând un loc de unde s-o poată lua de la capăt. Cunoștea munții aceia de când era mic și, după o căsnicie eșuată și o viață sufocantă în Milano, se retrage în munți, „savurând gustul libertății și mestecându-l pe cel amar al ingu­rătății“. Lasă deoparte scrisul și lucrează ca bucătar în restaurantul lui Babette, unde o cu­noaș­te pe Silvia: „când o vedeai ducând mămăligă și cârnați, părea și ea un semn al vremurilor la fel ca plantele înflorite în extrasezon sau lupii care, din câte se spunea, se întorseseră în păduri“.

Își oferă șansa unui nou început, la 1800 de metri altitudine, în mijlocul unor peisaje copleșitoa­re, de o măreție care limpezește sufletele, unde mai există loc pentru libertate și vise: „A ce mirosea ianuarie? A fum de sobă. A pajiști uscate și înghețate în așteptarea zăpezii. A trupul gol al unei fete după o lungă singurătate. Mirosea a miracol“.

 

Roman al frumuseții locurilor dure

 

Cititorul vede, străbate ori simte versanți, avalanșe, zăpadă nebătătorită, seri vântoase, o vizuină în care să o iei de la capăt, fără deziluzii, o sticlă de vin și două pahare, trupuri îmbrățișate în timp ce vântul se întețește, pini săbatici doborâți de vânt, focul aprins, trupurile goale în așternut, atmosfera stampelor japoneze cu contrastul dintre impasibilitatea muntelui Fiji și tumultul valului din prim-planul gravurilor lui Hocusai, zăpada care reflectă lumina lunii, în timp ce senzațiile intense fac uitate abisurile personale: „A avut și o altă senzație, care n-avea legătură cu foamea, vânătoarea, teama, prudența, calculul. Era cea pe care o avea de fiecare dată când ajungea la o creastă și se uita spre o vale nouă. Un fel de încântare, un miros care îl atrăgea chiar mai mult decât al cerbului sau al caprei-negre. Mirosul descoperirii“.

Fericirea lupului este un ro­man al frumuseții locurilor dure, îmblânzite de căldura uma­nă. Vremea sobei este și vremea în­țelepciunii, parcă în ciuda neastâmpărului ce însuflețește lupul care își caută fericirea în altă parte, mereu dincolo de următoarea creastă, „luând cu el cântecul unei lumi mai tinere“.

 

Fundalul pe care se proiectează povestea este Roma anilor ’60

 

După succesul romanului Ultima vară în oraș, scriitorului italian Gianfranco Calligarich i-a fost tradus la Editura Polirom un alt roman – Abisuri personale, publicat în limba italiană în 2011.

Ca și în Ultima vară în oraș, fundalul pe care se proiectează povestea este Roma anilor ’60, din nou fascinantă, perfectă pentru o poveste de dragoste pe măsura atmosferei excentric-sfâșietoare a orașului, amintind și de data aceasta de filme precum La dolce vita sau La grande bellezza.

Protagonistul Abisurilor personale este un jucător de cărți profesionist care, într-o vară îndepărtată, cu inima slăbită, rememorează cu nostalgie și cu o dez­a­măgire irepresibilă, o poveste de iubire, o partidă sentimentală așezată încă de la începutul romanului sub semnul înfrângerii: „Că uneori nimic nu poate fi mai destabilizant decât acea obscură întâmplare numită iubire, că oamenii se împart întotdeauna în jucători și nejucători, chiar dacă nu stau la mese de joc, și, în fine, că în viață, la fel ca la acele mese deznădăjduit de verzi, toate victoriile ajung să semene între ele, în timp ce înfrângerile sunt întotdeauna diferite unele de altele“.

 

Doi frumoși blestemați

 

Sub palmierii litoralului în extrasezon, personajul narator rememorează povestea petrecută în urmă cu treizeci de ani, o poveste „îndârjită“ la care participase „ca simplu dealer“, ca martor la căsătorie și apoi confident. Povestea trăită scurt și intens de Tommaso și Alessandra, doi dintre exilații cosmopoliți care umpleau barul lui Santandrea, în care obișnuia naratorul să-și petreacă serile.

Bărbatul taciturn, de vreo treizeci de ani, era un moștenitor al unui afaceri industriale, adus în Roma de valurile existenței și transformat într-un client refugiat al barului numit „La timpul regăsit“. Femeia, „prea sigură de frumusețea ei neasemuită“, era fiica unui bancher elvețian, de la care moștenise și un secret întunecat, pe care Tommaso îl va afla târziu, după căsătoria grăbită, în care fusese lipsit de parfumul pe care i-l promisese trupul femeii învăluit în obsedanta rochie albă.

Personajele lui Gianfranco Ca­l­ligarich sunt doi frumoși bleste­mați care se prind într-un joc plin de cruzime, iar reconstituirea acestei povești de dragoste este un prilej pentru ca autorul să refacă atmosfera Romei, într-un limbaj ca­re îl provoacă pe cititor să găsească semnificații, să descopere sensuri tăinuite în pliurile cuvintelor sau ale imaginilor.

 

Nevoie să se pună la adăpost de neliniști fizice și senzații de gol

 

Rafinamentul provocator al scriiturii din Ultima vară în oraș se regăsește și în Abisuri personale: „În ciuda albastrului dimineții văzut de pe terasă, abia pe stră­duțe a început să perceapă aerul periculos al zilei, ca pe o indis­poziție ascunsă care îl năpădea cu o tenacitate tăcută de când se trezise. Parcă netezite de vântul nopții, fațadele bisericilor și ale altor clădiri străluceau în soare, mângâiate de o briză care venea dinspre râu și făcea lumea să umble pe stră­duțe cu un soi de neliniște.

Nu altfel stăteau lucrurile în piață. Unde un cer de un albastru intens, încărcat de certitudini, cobora greu peste umbrelele cafenelelor, voind parcă să le strivească, și unde revoluționari la bustul gol se bronzau pe marginile fântânilor arteziene, jos, lansând strigăte provocatoare înspre tinerele mame în fuste scurte care împingeau cărucioare pe pavaj ridicând stoluri de porumbei. În piață totul era lumină. Și adiere ușoară, venită dinspre râu și chemându-i parcă pe toți, împreună cu lumina soarelui, la o altă viață. Oferind oricui oportu­nități necunoscute și ironice“.

Personajele singuratice, niște dezrădăcinați triști, dar atât de vii, care au nevoie să se pună la adăpost de neliniști fizice și sen­zații de gol care se adâncesc, descrierile subtile, melancolia elegantă, disperările mocnite, lumea fragilă în care oamenii își doresc să câștige partidele sentimentale fac și din Abisuri personale un roman prin care Gianfranco Calligarich confirmă că este un scriitor autentic.

No comments:

Post a Comment

Burhan Sönmez și povestea cioplitorului în piatră

  https://www.observatorcultural.ro/articol/burhan-sonmez-si-povestea-cioplitorului-in-piatra/ Burhan Sönmez este unul dintre cei mai import...

Cele mai citite